Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RESTRUCTURĂRI Divorț în Arte la Chișinău de dragul unui sediu

Publicat in Adevarul, luni 7 noiembrie 2011 ·

Ministerul Culturii elaborează un proiect de reorganizare a Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice prin divizarea facultăţilor şi crearea câtorva universităţi mai mici. Profesorii, dar şi studenţii, se tem că reforma ar putea avea ca efect preluarea unor blocuri din centrul Capitalei de către oamenii de afaceri influenţi în politică.

Învăţământul artistic din Republica Moldova este în pragul unei restructurări radicale menite să schimbe situaţia din domeniu, susţin oficialii. Deşi se află încă la stadiul de intenţie, concepţia prevede ca Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice va fi împărţită „în mai multe universităţi, inclusiv una de muzică şi una de arte plastice". Aceasta rezultă dintr-un raport prezentat de Aliona Strâmbeanu, şefa Direcţiei arte profesioniste, învăţământ artistic şi industrii culturale din cadrul Ministerului Culturii.

STUDENŢII IES LA PROTESTE

Reforma, prin divizarea Academiei de Arte, i-a alertat atât pe profesorii, cât şi pe studenţii de la această instituţie. Tinerii au anunţat chiar pentru astăzi acţiuni de protest. În acelaşi timp, mai multe cadre didactice vorbesc despre o comasare a Facultăţii de Arte Plastice, care îşi are sediul pe strada 31 august 1989, cu Colegiul „Alexandru Plămădeală". În acest context, se vehiculează şi numele lui Vlad Plahotniuc, care ar vrea să pună mâna pe imobil.

Citește și:

Află ce poți face cu un carnet de student în Republica Moldova

Statele Unite ale Americii oferă burse de masterat studenților moldoveni

Află care sunt cele mai scumpe şi cele mai ieftine facultăţi din Republica Moldova

Victoria Melnic, rectorul Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, a fost de negăsit, fiind într-o deplasare. În schimb, Ion Butucea, prorector pentru gospodărie, afirmă că toate acestea sunt doar nişte zvonuri.

Pictorul Iurie Matei, profesor la Academ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 47 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Ilie Bolojan taie numărul de POLIȚIȘTI locali: Sunt orașe unde este depășită limita legală

Gandul acum 13 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Moarte suspectă a unui român într-o închisoare din Italia. Faptele pentru care fusese închis

HotNews acum 10 minute
Procuratura din Prato a anunţat vineri că nu exclude pista unei crime după ce un deţinut român în vârstă de 58 de ani a fost găsit mort în închisoarea La Dogaia din oraşul toscan, transmite ANSA, preluată de Agerpres. Deţinutul se afla în carceră, ţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Exclusiv în România: Inspiri, ești copiat și încasezi în SuperSocial! Superbet lansează programul SuperPariori

HotNews acum o ora
Superbet a făcut, vineri, 18 iulie, un pas nemaiîntâlnit în industria pariurilor sportive din România: s-a lansat SuperPariori, programul exclusiv din SuperSocial în care pariorii de top sunt recompensați pentru fiecare bilet copiat de către alți ut

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°