Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hit la Pandurii: Supăraţi, supăraţi sunt iarăşi, supăraţi!

Publicat in Impact in Gorj, marți 8 noiembrie 2011 ·

Când pierzi cu 0-1 acasă contra campioanei, iar unicul gol vine din singurul şut tras pe poartă în 94 de minute parcă îţi vine să iei câmpii. Asta li s-a întâmplat pandurilor. Chiar dacă au avut o bară şi au ,mai trimis o dată mingea spre poartă iar aceasta a fost scoasă de pe linia porţii, oltenii nu meritau să câştige. Dar până să piardă e cale lungă. Remiza era rezultatul cel mai corect, iar preşedintele Oţelului Galaţi, Marius Stan a fost fairplay. „Când baţi cu 1-0 şi dai gol din singurul şu pe poartă trebuie să mulţumeşti divinităţii. Rezultatul echitabil era egalul”, a fost declaraţia plină de bun simţ a oaspeţilor.

În schimb, Dorinel Munteanu a văzut alt meci. „Felicit echipa gazdă, am ştiut că o să avem în faţă o echipă foarte puternică, pot să spun că e revelaţia acestui campionat din punct de vedere al jocului, mai ales cel ofensiv. Pandurii ne-a pus sub presiune în prima repriză, dar fără vreo ocazie mare de gol, am reuşit să ne organizăm foarte bine. În repriza a doua am ridicat tempoul şi am controlat jocul. Divinitatea nu ne-a ajutat cu absolut nimic. În afară de şutul în bară al lui Voiculeţ, practic, au fost centrări în careu care au antrenat fundaşii noştri. Sunt mulţumit. Cred că rezultatul este just. Pandurii a avut posesia, dar nu a avut ocazii de gol”, a spus Dorinel Munteanu.

Grig, negru de supărare

De partea opusă, Petre Grigoraş a fost din nou realist. „Sunt total dezamăgit. Dezamăgit de rezultat, fotbalul parcă nu a fost corect şi nu ştiu dacă meritam să pierdem. Oaspeţii au avut un singur şut pe poartă, din păcate pentru noi acela a fost şi gol. Noi nu am reuşit să marcăm. Cred că după joc meritam un egal care ar fi fost în conformitate cu desfăşurarea partidei”, a comentat Petre Grigoraş.

Tehnicianul afişa mina unui antrenor distrus şi foarte afectat de rezultat. „Fiecare punct conta. Decât deloc era bun şi un rezu

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 51 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 25 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°