Vasile Mihaescu Scandalul fraudelor de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Grigore. T. Popa, anchetate de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), capata noi dimensiuni. Cunoscutul sexolog, conf. univ. dr. Vasile "Bebe" Mihaescu, din cadrul UMF Iasi anunta o conferinta de presa incendiara, in care va aborda tema "Care sunt infractiunile sistemului educational medical iesean?". Manifestarea este programata maine, incepand cu ora 11.00, la Cafeneaua Hotelului Ramada. "Conferinta de presa ce-l are ca vorbitor pe conf. univ. medic Vasile Mihaescu, cunoscut publicului larg drept Bebe Mihaescu, îsi propune sa evidentieze o serie de nereguli si infractiuni din sistemul educational medical iesean. Bazându-se pe o serie de documente justificative, Vasile Mihaescu va demonstra modul în care platforma de e-learning a Universitatii de Medicina si Farmacie «Grigore T. Popa» din Iasi nu functioneaza corect. Aceste infractiuni, puse pe seama studentilor straini, au fost pâna acum trecute cu vederea", se arata intr-o invitatie semnata de Madalina Buzdugan, specialist în Relatii Publice.
Vasile Mihaescu este specialist in psihologie medicala, psihosexologie, psihologie transpersonala, psihosomatica, psihoterapie. Conferentiar la UMF, unde preda psihologia medicala, el este si profesor asociat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC). Aici, in cadrul Facultatii de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, preda psihosexologie si psihoterapie experientiala. De asemenea, este profesor asociat la Universitatea Tehnica (UTI) Gheorghe Asachi, unde preda psihosexologie.
Vasile Mihaescu Scandalul fraudelor de la Universitatea de Medicina si Farmacie (UMF) Grigore. T. Popa, anchetate de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), capata noi dimensiuni. Cunoscutul sexolog, conf. univ. dr. Vasile "Bebe" Mihaescu, din cadrul UMF Iasi anunta o conferinta de pres