După ce, în urmă cu trei luni, Arsenie se declara "în căutarea femeii ideale", o fostă iubită l-a făcut pe acesta să uite din nou de singurătate.
Este vorba despre nimeni alta decât Agnes Matoko, fosta iubită a lui Lucian Becali.
Frumoasa mulatră s-a săturat să tot aştepte ca nepotul lui Becali să se întoarcă la ea şi s-a orientat repede spre un alt fost iubit, pentru care se pare că încă mai are sentimente.
În urmă cu aproape doi ani, Arsenie şi Agnes au mai avut o relaţie de câteva luni, iar după ce s-au despărţit au rămas prieteni foarte buni.
Mulatra a avut o recent o prezentare de modă în club Tan Tan şi s-a gândit să îl invite şi pe fostul ei iubit din Republica Moldova. După ce l-a asigurat că nu există paparazzi în club şi că poate veni fără probleme, Arsenie s-a conformat şi a raspuns invitatiei fostei iubite. După defilare, cei doi au petrecut împreună toată seara, semn că formează din nou un cuplu.
În urmă cu aproape trei luni, Arsenie declara că este încă în cautarea femeii ideale, care trebuie să fie "dulce, sexy, frumoasă, gingaşă şi all in 1".
Se pare că fosta lui iubită are toate aceste calităţi, fapt ce l-a făcut pe fostul membru O-Zone să revină în braţele ei.