Tinerii care încep o viaţă nouă, departe de părinţi şi prieteni vechi, într-un oraş străin, ajung de multe ori să se refugieze voluntar între cei patru pereţi ai casei lor. Nu sunt sociopaţi. Nici măcar nu le este frică să iasă din casă şi se simt bine în compania celorlalţi. Au peste 200 de prieteni pe reţelele sociale.
Cu toate acestea, refuză de multe ori ieşirile cu cei apropiaţi şi preferă să rămână la căldură, în casă, decât să danseze sau să-şi împartă problemele cu aceştia. Persoanele singuratice sunt printre cele mai inventive fiinţe când vine vorba de a evita contactul cu ceilalţi.
De cele mai multe ori, găsesc motive de-a dreptul ciudate pentru a refuza o invitaţie: nu au bani, le vine instalatorul ca să le schimbe ţevile, deşi este duminică seara, sau, pur şi simplu, e frig afară. Cu toate că singuraticii sunt priviţi straniu de apropiaţi, care insistă că le-ar fi mai bine într-un anturaj social, ei nu se văd într-o lumină proastă. Problemele pot apărea însă când se aşteaptă mai puţin.
Încrederea scăzută ne ţine în casă
Mirabela P. (22 de ani), din Ploieşti, a terminat o facultate de ştiinţe ale comunicării, dar, deocamdată, nu are un loc de muncă. Spune despre sine că nu se consideră o persoană antisocială, dar, cu toate acestea, ieşirile ei în oraş se pot număra pe degetele de la o mână. Locuieşte singură de la vârsta de 16 ani, când părinţii ei au plecat la muncă în străinătate. În anii studenţiei a fost nevoită să-şi împartă locuinţa cu alţi colegi, însă perioada de independenţă forţată îşi pusese deja amprenta asupra ei. „Am avut zile când nu puteam suferi prezenţa altor oameni în apartament", mărturiseşte tânăra.
Mirabela spune acum că i se întâmplă să nu iasă cu zilele din casă. „Nu sunt genul care să se distreze în cluburi, mă simt strâmtorată, am impresia că atrag priviri ciudate. Ca să mă simt cu adevărat bine treb
