Într-o şedinţă-fulger organizată imediat după plenul de luni seară, senatorii democrat-liberali au decis să intre în expectativă până ce conducerea partidului va decide cum anume se va poziţiona faţă de încercarea de înlocuire a lui Mircea Geoană de la şefia Camerei Superioare. Conform surselor gândul, pedeliştii s-au ferit să tragă vreo concluzie până când coaliţia nu se va pronunţa cu privire la această problemă.
Cu toate acestea, în rândurile senatorilor PDL s-au conturat deja două planuri.
Primul constă în lăsarea iniţiativei PSD, astfel încât social-democraţii să depună la Biroul Permanent al Senatului cererea de retragere a sprijinului politic pentru Geoană. Imediat după acest pas, fiecare formaţiune politică îşi va prezinta câte o propunere pentru funcţia rămasă vacantă. În această variantă, pedeliştii ar urma să susţină candidatura lui Vasile Blaga pentru fotoliul de preşedinte, bucurându-se şi sprijinul UNPR-iştilor lui Gabriel Oprea. Deocamdată, Vasile Blaga s-a ferit să dea vreun răspuns clar în privinţa intenţiei de a prelua şefia Senatului, precizând că nu-şi doreşte funcţia, dar că se va "supune deciziei partidului".
Cea de-a doua variantă constă în atragerea lui Mircea Geoană de partea puterii prin trecerea acestuia în grupul "progresiştilor". Votul de susţinere al PDL-ului pentru Geoană este însă condiţionat şi de unele recrutări din partea parlamentarilor opoziţiei. "Fără cinci senatori pe care să îi aducă de partea noastră nu îl vom sprijini", a precizat, pentru gândul, unul dintre senatorii prezenţi la discuţiile de luni seara. Conform aceloraşi surse, Mircea Geoană ar urma să fie invitat de către conducerea PDL şi UNPR la discuţii neoficiale pentru a i se prezenta termenii de susţinere în continuare la şefia Senatului. Cert este că pentru prima dată în actuala legislatură, şedinţa plenului a poziţionat PDL-ul de partea