Premierul Franţei, François Fillon, a făcut luni public noul plan de austeritate. Economiile de 7 miliarde de euro care vor fi făcute sunt necesare „pentru ca ţara să nu dea faliment”, spune şeful executivului de la Paris. François Fillon îşi propune ca Franţa să ajungă la un echilibru bugetar în 2016.
Noile măsuri de austeritate anunţate de François Fillon - după un prim plan de rigoare prezentat în august - au fost impuse în mare parte din cauza previziunilor, mai sumbre decât se aşteptau guvernanţii. În loc de cele 1,75 de procente de creştere pentru anul viitor, Franţa nu va cunoaşte o creştere mai mare de 1% anul viitor. După criza greacă şi incertitudinile privind Italia, Franţa a dorit să evite contagiunea şi suspiciunea. Planul de acum este destinat să liniştească pieţele bursiere fără să provoace însă noi agitaţii sociale - două obiective greu de atins în acelaşi timp.
Pentru a salva nota AAA a datoriei Franţei dată de agenţiile de rating, efortul merită să fie făcut. „Avem obiective şi un calendar intangibile. În 2012, vom aduce deficitul public la 4,5% din PIB, în 2013 la 3 procente şi la 2% un an mai târziu, pentru a ajunge la echilibru în 2016. Vă reamintesc că Franţa n-a avut un buget echilibrat din 1974 încoace”, punctează premierul Franţei.
Ce măsuri concrete a anunţat premierul francez
Ca să-şi atingă deci ţelurile plurianuale, iată principalele măsuri anunţate: se va mări TVA de la 5,5% la 7 procente, la toate serviciile şi produsele, cu excepţia celor de primă necesitate cum ar fi alimentele şi energia. Sunt deci afectate de această măsură în special cei din construcţii, care renovează case, şi patronii de restaurante care, de trei ani de zile, beneficiau de rata minimă de TVA.
Reforma pensilor - votată anul trecut - care prevede modificarea vârstei minime de pensionare de la 60 la 62 de ani, va fi aplicată cu un