Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisia de verificare a licitaţiilor CJ verifică actele din ultimii 11 ani

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 7 noiembrie 2011 ·

Plenul Consiliului Judeţean a decis ieri înfiinţarea unei comisii formate din consilieri judeţeni care să verifice toate licitaţiile derulate de instituţie în ultimii 11 ani.

Horătârea vine după ce vicepreşedintele Radu Bica, cel care conducea majoritatea procedurilor de licitaţie, a fost arestat preventiv pentru o presupusă luare de mită. Iniţial, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare convocate de preşedintele Alin Tişe se afla un proiect privind constituirea unei comisii de analiză şi verificare a procedurilor de achiziţie publică derulate de către Consiliul Judeţean Cluj în perioada 2004-2011, când la conducerea instituţiei s-au aflat Marius Nicoară (PNL) şi Alin Tişe (PDL). Acesta din urmă a ţinut să precizeze că a convocat şedinţa pentru constituirea comisiei ca urmare a dorinţei publice exprimate de consilierii USL.

Trei luni pentru analiză

În urma discuţiilor din plen însă, activitatea comisiei a fost extinsă la perioada anilor 2000-2011, la fel şi obiectul de activitate al acesteia. Mai multe amendamente propuse de consilierul Tudor Puşcaş (PDL) au fost aprobate, astfel că obiectul de activitate al comisiei a fost extins şi la toate contractele de concesiune, contractele de asociere în participaţiune şi contractele de închiriere încheiate de Consiliul Judeţean în ultimii 11 ani. De asemenea, având în vedere că membrii comisiei vor avea multe documentaţii de studiat, perioada de activitate a comisiei a fost stabilită la trei luni cu raportare lunară. În cazul în care analiza tuturor licitaţiilor şi contractelor nu va fi gata în acest interval de timp, termenul ar putea fi prelungit. „Aş dori ca această comisie să nu fie percepută ca pe o răfuială politică între PDL şi PNL. Dacă extindem perioada de verifcare până la anul 2000 vom crea un echilibru şi cu toţii vom fi mult mai liniştiţi”, şi-a motivat Tudor Puşcaş unul dintre amenda

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 58 minute
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 2 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 2 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 3 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Mircea Geoană: Condamn cu toată fermitatea încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu, precum şi a celorlalţi ziarişti străini vizaţi de dosarele penale deschise de FSB

News.ro acum 2 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană afirmă că încercarea de intimidare iniţiată de Federaţia Rusă împotriva jurnalistului Mircea Barbu şi a celorlalţi ziarişti străini se alătură unui lung şir de ”încălcări flagrante ale libertăţii

Video Tânăr care strângea PET-uri, bătut cu parul și lăsat în stare de inconștiență de un bărbat și mama sa

Adevarul acum 3 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat sâmbătă pentru tentativă de omor, iar mama sa, în vârstă de 60, este cercetată în libertate pentru lovire sau alte violențe, după ce au bătut și lăsat inconștient un tânăr, în București. 

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 5 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/23°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/16°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°