Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIE ADEVĂRUL Doctoriţa Carmen Câmpeanu, pe locul 5 în topul celor mai apreciaţi medici

Publicat in Adevarul, luni 7 noiembrie 2011 ·

Începând de astăzi, "Adevărul" vă prezintă poveştile de viaţă ale celor care, în baza voturilor dumneavoastră şi ale unui juriu de specialitate, s-au clasat pe primele poziţii ale „Topului medicilor cu care ne mândrim". Ocupanta locului cinci este dr. Carmen Câmpeanu, medic primar pediatru la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf. Ioan".

În anul 1972, Carmen Câmpeanu a devenit studenta Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa" din Iaşi, pe care a absolvit-o şase ani mai târziu. În perioada 1979-1981, şi-a făcut stagiatura la Galaţi după care, între 1982 şi 1985, a lucrat ca medic secundar în spitale din Bucureşti. A fost medic specialist până în 1992, când a promovat examenul „de primariat", la Bucureşti.

În anul 1994, a devenit şeful secţiei Pediatrie III din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii, funcţie pe care o ocupă şi în prezent.

Din 2007, este doctor în medicină, titlu academic acordat de UMF Iaşi.

Aleasă pentru predarea ştafetei

La întrebarea - de ce a ales să se specializeze în Pediatrie ? - dr Câmpeanu ne-a vorbit despre şansa de a-i fi fost discipol unui maestru al acestui domeniu medical.

„Eram în liceu când a venit în vizită la tatăl meu, doctorul Romulus Cighir. El mi-a vorbit despre sentimentul unic pe care îl ai atunci când redai sănătatea unui copil. M-au fascinat spusele sale aşa că, atunci când am ales să urmez Medicina, am ales şi Pediatria", mărturiseşte dr Câmpeanu.

Doctorul Cighir avea să-i fie, nu numai mentor, ci şi şef .

„Am învăţat enorm de multe de la omul şi pediatrul Romulus Cighir. El m-a îndemnat să merg la examenul de primariat şi ulterior, când s-a pensionat, mi-a încrediinţat coordonarea secţiei pe care a condus-o", a mai spus dr Câmpeanu.

Dragostea a învins SIDA

Vorbind despre cazul care a marcat-o cel mai mult de-a lungul ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 25 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°