Voleibalistele brăilence au început în forţă meciul de la Chiajna, Ghiţă a servit până la 8-1, au urmat serviciile la fel de sigure ale Elenei Ivan şi scorul a devenit 16-3 pentru echipa vizitatoare. CSM Comision a mai cedat doar două puncte până la finalul setului, unul în care s-a impus clar cu 25-5.
Setul al doilea a fost ceva mai echilibrat în prima sa parte, dar la 10-8 pentru formaţia vizitatoare, profesorul Vladimir Stănescu a cerut un time out şi brăilencele au câştigat şi al doilea act cu 25-15.
În formula standard - Ivan, Car, Ghiţă, Niculcea, Dudnic, Tisianu - CSM Comision s-a impus cu acelaşi scor, 25-15, şi setul al treilea şi a câştigat meciul cu 3-0.
"Toate echipele se concentrază altfel acum, pentru că suntem la mijlocul primei faze, de aceea, după un prim set câştigat foarte repede, au urmat altele două ceva mai echilibrate, dar nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei. Ne-am apărat bine, am servit eficient şi rămânem lidera grupei noastre. Mă bucură faptul că au început să apară automatismele, lucru îmbucurător în perspectiva turneului play off", a declarat profesorul Vladimir Stănescu. Voleibalistele brăilence au început în forţă meciul de la Chiajna, Ghiţă a servit până la 8-1, au urmat serviciile la fel de sigure ale Elenei Ivan şi scorul a devenit 16-3 pentru echipa vizitatoare. CSM Comision a mai cedat doar două puncte până la finalul setului, unul în care s-a impus clar cu 25-5.
Setul al doilea a fost ceva mai echilibrat în prima sa parte, dar la 10-8 pentru formaţia vizitatoare, profesorul Vladimir Stănescu a cerut un time out şi brăilencele au câştigat şi al doilea act cu 25-15.
În formula standard - Ivan, Car, Ghiţă, Niculcea, Dudnic, Tisianu - CSM Comision s-a impus cu acelaşi scor, 25-15, şi setul al treilea şi a câştigat meciul cu 3-0.
"Toate echipele se concentrază