Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constantin Copotoiu, chirurgul pentru care primează dragostea faţă de pacienţi

Publicat in Adevarul, luni 7 noiembrie 2011 ·

Profesorul doctor Constantin Copotoiu, şeful Secţiei Chirurgie Genarală I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş a fost ales de 5,16% din cei 1.213 mureşeni, care şi-au votat medicii cu care se mândresc pe site-ul mures.adevarul.ro.

Decizia cititorilor a fost confruntată ce cea a redacţiei Adevarul şi a juriului de specialitate al campaniei, iar decizia finală s-a luat pe baza unei medii aritmetice.

Medicul Constantin Copotoiu nu se află la prima nominalizare de acest gen, realizările sale profesionale fiind recunoscute şi apreciate de-a lungul timpului. Născut pe 29 mai 1948 pe meleaguri gorjene, Constantin Copotoiu practică medicina din anul 1973, fiind atras de chirurgie încă din anul II de facultate, de când a intrat pentru prima oară într-o sală de operaţie. Pasiunea pentru chirurgie l-a determinat să facă gărzi benevol, doar pentru a-şi aprofunda cunoştinţele. „Chirurgia este matematica ştiinţelor medicale. Chirurgie pot face toţi absolvenţii, însă performanţă pot face doar cei care pe lângă dorinţă au talent şi muncesc în continuu”, a precizat medicul.

Pacientul, pe primul loc

Prof.dr. Constantin Copotoiu consideră că pentru un medic trebuie să primeze dragostea faţă de pacient şi dorinţa de a-i veni în sprijin. „Talentul unui medic implică şi capacitatea de a conduce discuţia cu pacientul, asta pentru a-i câştiga încrederea”, spune Constantin Copotoiu. Acesta este şi sfatul pe care medicul mureşean îl dă mereu tinerilor studenţi medicinişti. Reputaţia şi integritatea, dar şi respectul pentru jurământul lui Hypocrtate au fost printre criteriile de selecţie în campania „Top cinci medici cu care mureşenii se mândresc”. Constantin Copotoiu nu uită că medicina şi mai ales chirurgia implică o muncă de echipă. Medicul trebuie să fie însă mereu stăpân pe situ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°