Vorbind despre televizor, pe la mijlocul secolului trecut, scriitorul american Harlan Ellison l-a caracterizat ca ceva care va fi "biberonul de sticla" al viitorului.

Intr-adevar, televizorul a ajuns un fel de lapte matern, din care, dupa ce a supt America si a vazut ca-i bun, s-au repezit toti. In 1950, mai putin de 9% din gospodariile americane aveau televizoare si, numai cu zece ani mai tarziu, s-au pomenit ca a crescut la 90%.

Ratingul, o notiune cu dus si intors

Astazi, numarul televizoarelor din Statele Unite ale Americii este incomparabil mai mare decat numarul de locuitori, iar, la nivel global, putem spune fara sa gresim ca nu exista popor fara televizor.

Consecintele acestei situatii nu sunt dintre cele mai fericite si ar putea constitui un avertisment dat intregii lumi - daca nu e cumva prea tarziu - se sustine intr-un articol din Project Syndicate, semnat de profesorul Jeffrey D. Sachs, de la Universitatea din Columbia, SUA.

Ca un paradox, televizorul este un mod de a propaga cultura, deculturalizandu-ne. Inainte de aparitia lui, ascultam muzica de camera la radio, mergeam la opera, la concerte, la teatru.

Acum, televizorul ne-a tintuit in fata unui dreptunghi de sticla, unde privim stiri si improvizatii "live", emisiuni anume facute ca sa dea rating.

Ratingul, insa, este o notiune cu dus si intors. Pe de o parte, el exprima optiunea majoritatii, ca parte componenta a democratiei. Pe de alta parte, daca majoritatea se situeaza la un nivel de cultura nu prea evoluat, goana dupa rating o blocheaza de la orice emancipare si ii condamna la stagnare pe cei deja emancipati.

Internetul e frate cu televizorul

Astfel televizorul, o superba performanta a valorilor umane, tinde sa arunce in derizoriu valoarea umana insasi.

Daca am face un sondaj in R