Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suntem totuşi 30.000 de făgărăşeni!

Publicat in Buna ziua Fagaras, luni 7 noiembrie 2011 ·

Recent încheiatul Recensământ al Populaţiei şi Locuinţelor a dovedit un lucru pe care noi, făgărăşenii, îl bănuiam: suntem mai puţini ca acum 9 ani, la ultimul recensământ. Dacă atunci eram cu puţin sub 39.000 de locuitori, în 2011 abia dacă am depăşit pragul de 30.000. De vină este exodul peste graniţă al făgărăşenilor în căutarea unui loc de muncă, numărul în creştere al deceselor în rândul populaţiei tot mai îmbătrânite, dar şi numărul tot mai mic de copii care se nasc în oraşul nostru.

Conform rezultatelor preliminare ale recensământului, Făgăraşul numără 30.610 locuitori, mai puţin cu aproape 8.000 de locuitori decât în 2002. În Victoria situaţia este şi mai dramatică. Oraşul, pe care precedentul referendum îl credita cu 10.000 de locuitori, mai numără acum doar 7.310 locuitori. Cât o comună mai mare! În ceea ce priveşte comunele Ţării Făgăraşului, acestea se prezintă astfel: Beclean – 1.900 de locuitori, Cincu – 1.770 locuitori, Comăna – 2.500 locuitori, Drăguş – 1.100 locuitori, Hârseni – 2.300 locuitori, Lisa – 1.700 locuitori, Mândra- 2.700, Părău – 2.000 de locuitori, Recea – 3.200 locuitori, Sâmbăta de Sus 1.500 de locuitori, Şercaia – 2.600 de locuitori, Şinca – 3.300, Şinca Noua – 1.600, Şoarş – 1.800, Ucea – 2.100, Viştea – 1.900 şi Voila – 2.700 de locuitori.

Faptul că numărul făgărăşenilor a scăzut până la 30.000 de persoane poate avea unele consecinţe neplăcute. Astfel, va scădea coeficientul de ierarhizare a salariilor funcţionarilor publici, lucru care atrage implicit şi o diminuare a veniturilor acestora. Mai mult, există posibilitatea ca şi numărul funcţionarilor Primăriei Făgăraş să scadă, proporţional cu scăderea numărului de locuitori. Numărul de consilieri din Consiliul Local va scădea la 17, la următorul scrutin. Poate fi afectat şi statutul de municipiu al urbei noastre, chiar dacă acesta nu depinde doar de numărul de locui

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum o ora
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 18 minute
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Prima reacție a Chinei după ce SUA au bombardat instalațiile nucleare ale Iranului

HotNews acum 2 ore
China a acuzat SUA că au încălcat dreptul internațional prin atacul aerian asupra Iranului și că au crescut tensiunile în Orientul Mijlociu, relatează The Guardian. Într-un comunicat publicat pe X, Ministerul Afacerilor Externe din China a cerut un

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum o ora
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: Ne asumăm cu responsabilitate rolul de partid de opoziţie şi vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare

News.ro acum o ora
Claudiu Târziu a lansat, sâmbătă, Acţiunea Conservatoare, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune

Netanyahu, convorbire cu preşedintele american Donald Trump

Ziarul Financiar acum 51 minute
Guvernul israelian a publicat duminică o fotografie în care premierul Benjamin Netanyahu vorbeşte cu preşedintele american Donald Trump, informează Sky News. Israelul nu au precizat dacă fotografia a fost făcută înainte, în timpul sau după atacurile

JD Vance: Nu suntem în război cu Iranul, ci cu programul său nuclear

Mediafax acum 18 minute
„Nu suntem în război cu Iranul. Suntem în război cu programul nuclear al Iranului”, a declarat Vance. El a continuat spunând că SUA nu au niciun interes să trimită trupe americane pe terenul iranian. Decizia Statelor Unite de a ataca Iranul a provoc

Întâlnire la Moscova între Vladimir Putin și ministrul de Externe al Iranului. „E prietenul nostru”

HotNews acum 3 ore
Ministrul iranian de Externe Abbas Araghchi a declarat duminică, în cadrul unei conferinţe de presă la Istanbul, că va merge astăzi la Moscova, pentru o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin, relatează Reuters. „Plecam în această după-amiaz

Academicianul Leon Dănăilă a murit. Avea 91 de ani

Ziua Constanta acum 3 ore
Renumitul neurochirurg Leon Dănăilă a decedat, astăzi, 22 iunie 2025, la vârsta de 91 de ani. Academicianul a realizat în cariera sa peste 40.000 de intervenții chirurgicale pe creier. „Astăzi, medicina și neurochirurgia au pierdut unul dintre cei m

FOTO Captură impresionantă la frontiera cu Ucraina. Peste 500.000 de dolari ascunși în cartușe de țigări

Ziua Constanta acum 6 ore
O echipă mixtă formată din polițiști de frontieră și inspectori vamali, care își desfășura activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, a identificat o sumă importantă de bani ascunsă în interiorul unor cartușe de țigări. O echipă mixtă for

Vremea

București
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

10°/28°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°