Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că nu are nici o înţelegere nici cu şeful statului, şi nici cu alţi politicieni, pentru a pleca la un alt partid, aşa cum s-a auzit în ultimele zile.
"Nu am avut nicio întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, în afara celor una-două ocazii protocolare, şi nici o înţelegere. Nu am avut nicio înţelegere ca să plec la un alt partid, cum insinuează alţii", a afirmat preşedintele Senatului, Mircea Geoană, luni seara, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.
În ceea ce priveşte decizia PSD de a-l schimba din funcţia de şef al Senatului, Mircea Geoană a spus că se face o greşeală uriaşă, nu referitoare la el ca persoană, ci la imaginea şi forţa partidului.
"Decizia de azi este greşită, să dai vrabia din mână pe cioara de pe gard, cum spun românii, plus că este o imagine penibilă, că iar am început să ne certăm între noi, în loc să comunicăm. Dacă ei cred că Geoană e incomod şi vor să scape de mine, să scape, dar şansele de a câştiga în 2012 se limitează. Când eu sunt exclus din partid înseamnă că voturi din PSD nu se mai duc la PSD, ci la alte partide. Dacă mergem aşa, la anul înseamnă încă o tură pentru oamenii lui Băsescu. Asta vrem noi?", a conchis preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
PSD a propus, luni, înlocuirea preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, cu Titus Corlăţean. Cel care a făcut propunerea a fost liderului grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu.
Citeşte şi Geoană: Merg în America cum merg la Dăbuleni. Ponta a încercat o vizită, dar n-a reuşit.
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat că nu are nici o înţelegere nici cu şeful statului, şi nici cu alţi politicieni, pentru a pleca la un alt partid, aşa cum s-a auzit în ultimele zile.
"Nu am avut nicio întâlnire cu preşedintele Traian Băsescu, în afara celor una-