Lui Elena Udrea i-au murit lăudătorii. Şi? Nu e singura. A început să se laude singură. Şi? Nu e prima. A început să creadă că e singura care ştie ce e de făcut şi poate să facă ceva. Şi ? Nu e adevărat. Da, nu e adevărat, dar ea nu ştie.
Asta ar fi cea mai fericită variantă din câte pot explica ceea ce se întâmplă cu explozia Udrea- Udrea -Udrea din toată media. Că o laudă sau o denigrează, toată presa nu mai vede altceva decât formele doamnei cocoş -Udrea. Am spus cocoş nu prin prisma numelui adiacent de pe actul de căsătorie ci legat de funcţia pe care şi-o doreşte şi ideea pe care încearcă să o înşurubeze în minţile românilor. Aceea că România, după monumentul Traian Băsescu, nu mai poate fi condusă de un bărbat, pentru că el e unicul. Şi pentru că nu e nici unul din colegii pe partid suficient de ductil pentru a nu ieşi din cuvântul virilului Traian, dar nici suficient de dur ca să ducă la bun sfârşit ideile măreţe ale matelotului s-a stabilit ca următorul ocupant al scaunului papal să fie … EA. Şi aşa s-a ajuns la concluzia (pe acolo, pe undeva printre paharele golite prin, pe, sub, biroul oval, ) că urmaşul la tronul prezidenţial sau de prim ministru măcar, să fie o cocoaşă. Slavă Domnului, în Constituţie nu este prevăzut nimic referitor la Legea Salică, aşa cum e în cazul tronului regal, şi nici nu există condiţia ca cineva să numere ouăle ca în cazul scaunului papal. Deci, liber la … Cocoaşă, cum ar spune un ceferist de manevră.
Scenariul a apărut de mult, de pe când se potcovea puricele cu funcţii de consilier şi povestea despre Cenuşărese. Nu a sesizat nimeni atunci, de ce Cenuşăreasa şi nu Făt Frumos. Apoi a urmat povestea Reginei Ostrohoţilor din vămile prin care sunt vă muiţi românii. Nimeni nu s-a întrebat nici atunci, de ce regină şi nu rege.
A urmat pasul 3, o mică scăpare a matelotului care dorea să importe Margarete la cond
