În anul 1997 am făcut o călătorie, aproape în jurul lumii, cu mineralierul Balota. Am stat şase luni între marinari. Toţi aveau Rolexuri de 100 de dolari bucata. Mi se păreau foarte scumpe, mai ales că eu purtam un ceas din plastic, de 15 dolari, care mergea la secundă.

Peste puţini ani începeam să merg mai des la Geneva. La început la un prieten din copilărie, stabilit de mai mulţi ani acolo. Pe vremea când noi eram în clasele primare tatăl său inventase un tratament pentru slăbit. Femeile stăteau la coadă la uşa lui. S-a îmbogăţit, dar a ajuns şi la puşcărie. Asta încă de pe vremea lui Dej. Fiul său nu mai ştiu cum a ajuns un medic reputat, undeva pe lângă Geneva, fără să treacă pe la puşcărie. L-am regăsit la începutul anilor 2000 liniştit şi bogat. El mi-a arătat cât de multe magazine, cu ceasuri, sunt la Geneva. Pe undeva, dacă acolo, era şi este stabilitate, oamenii sunt bogaţi şi relaxaţi, băncile la fel de stabile ca Mont Blanc-ul de la orizont, de ce n-ar fi ceasurile o pasiune?

La un moment dat drumurile mele la Geneva au devenit mai dese. O serie de oameni de afaceri, din România, prosperau şi mă lua şi pe mine cu ei. Pentru oamenii foarte bogaţi din ţara noastră apăruse o dilemă majoră. În Bucureşti circulau primele Rolls-Royce-uri, cu proprietari români. În zona autoturismelor de lux orizontul se închisese. Nu mai aveai cu ce să te lauzi. Toate celelalte mărci păliseră. Practic, făloşenia în domeniul maşinilor murise. Doar cei cu Rolls Royce mai puteau vorbi.

Atunci a apărut pasiunea pentru ceasuri. Ea s-a înfiltrat ca un virus. La început toţi şi-au luat Rolex, din aur, în valoare de 10.000 de dolari. Mai apoi treaba s-a nuanţat. Primul şoc l-am avut la Geneva, la sediul firmei Patek Phillipe. Unul dintre oamenii de afaceri, pe care îi însoţeam, tocmai ieşise din puşcărie, altul intră până la sfârşitul acestui an. Acol