Luca Valentin, finalist al supershow-ului de la Pro TV, a deschis alături de colegii săi un bar în Capitală. Pe lângă băutură, tânărul servește clienților povești și picturi cu maimuțe.
Participarea la „Românii au talent” i-a fost de ajutor lui Luca Valentin, barmanul care a jonglat cu sticlele până în finală. Împreună cu colegii săi de la „Exquisite-Bar Solutions”, tânărul a reușit să-și deschidă proporiul său local în București, „Flair Angel”.
“Numele barului este un tribut adus unui fost coleg care din păcate nu mai este printre noi. Am încercat să creăm un loc special, altfel. „Flair Angel” este, de exemplu, singurul bar din România și unul din puținele din Europa de Est care folosește gheață provenită din apă de izvor. În fiecare zi pregătim gheața, manual, pentru că nu folosim mașina de gheață. Meniul barului este tip revistă și este de fapt o poveste despre fiecare cocktail. Cei care ne trec pragul află astfel care este istoria băuturii pe care o consumă, iar meniul îl pot lua apoi acasă pentru că el conține și câteva rețete de băuturi pe care le pot prepara chiar ei”, a povestit Valentin. “Pe pereți se află pictate cinci maimuțe, iar daca ajungeți la noi o să aflați povestea fiecareia dintre ele”, a mai povestit Valentin.
De la deschidere n-au lipsit Pavel Bartoș și Andi Moisescu, dar și colegii Marian Vasilescu și Adrian Țuțu. Valentin și-a servit invitații cu cocktailuri speciale, a preparat punch, primul cocktail din lume sau bellini, o combinație de suc natural de piersici și șampanie iar seara s-a încheiat cu o demonstrație spectaculoasă de flair, cu sticle în flăcări.