Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAMPANIE MEDICI LOCUL 5 Carmen Marcu se luptă pentru viaţa altora

Publicat in Adevarul, luni 7 noiembrie 2011 ·

Dr. Carmen Marcu ocupă locul 5 în topul celor mai apreciaţi medici din Târgovişte. Este medic specialist medicină de urgenţe şi directorul Spitalului Judeţean de Urgenţe Târgovişte. Aflaţi mai multe despre parcursul acestui doctor şi care crede că este secretul reuşitei în această carieră.

Un medic trebuie să dăruiască mai mult decât primeşte. Acesta este crezul lui Carmen Marcu, medic specialist medicină de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgovişte. “Nu mi-am închipuit să fac altceva. În 1993 am absolvit Facultatea de Medicină Generală, la Târgu Mureş. Am fost stagiar un an la Spitalul Judeţean Târgovişte şi apoi doi ani medic la circa Băleni. A urmat rezidenţiatul la Bucureşti. În ultimul an de rezidenţiat, în 1998, am obţinut postul”, rememorează doctorul începutul carierei sale. “În anul 2000 am devenit specialist, în 2005 – medic primar şi am obţinut competenţe în bronhoscopie şi ecografie generală. În 2006 am început a doua specializare – cardiologie – pe care am intrerupt-o. Am master în medicina de dezastre, iar din 2006 ocup funcţie de director al Spitalului Judeţean de Urgenţe”, continuă pe scurt CV-ul doctorului.

“La doctor îţi pui trupul şi sufletul pe masă”

Un department de urgenţe bine pus la punct a fost ţinta pe care a urmărit-o încă de la început. “De când am venit în spital, am început să contruiesc ceva. Departamentul de urgenţe era o specializare nouă. Împreună cu doctoral Mândrilă am început să refacem spaţiile şi să ne formăm oameni”, îşi aminteşte Carmen Marcu. A reuşit să se impună în faţa colegilor, care au spijinit-o ulterior. “A trebuit să le dovedesc colegilor că sunt un medic şi un coleg bun, ca să mă poată accepta ca lider. I-am simţit aproape în multe momente”, spune medicul.

Cât priveşte relaţia cu pacienţii, crede că e foarte important să empatizezi şi să tratezi fiecare caz individual. “Aşa c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 22 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 27 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°