Am urmărit cu curiozitate cum se desfășoară primul referendum din seria celor care sunt menite să îi întrebe pe românii din județele controlate de opoziție dacă sunt de acord cu propunerea actualei puteri de a se desființa respectivele județe. Eram curios pentru că de obicei urmăresc ce se întâmplă în politică, fiind un fel de hobby al meu, dar și pentru că județul în care trăiesc, Argeșul, este într-o situație similară, fiind controlat de actuala opoziție și fiind foarte probabil să avem și noi un referendum ca cel de la Constanța.

Și, cu toate că mi-aș dori să fie altfel ca la malul mării, mă tem că și aici oamenii vor veni în procent mic, făcând astfel ca referendumul să nu fie validat. Nu contează că cei mai mulți dintre constanțeni probabil nu și-au dorit schimbarea, în sinea lor, dar este clar că majoritatea lor nu a dorit să se exprime, făcând necesară și măsura disperată a organizatorilor de a prelungi votarea, ca acum 8 ani, când au fost necesare două zile ca să voteze tot românul constituția lui Năstase, despre care abia după aceea am aflat că era biletul nostru de intrare în Uniunea Europeană.

Probabil că referendumul, deja condimentat cu eterna luptă politică, va arăta ca orice referendum de la noi, respectiv oamenii spun ce trebuie să spună, adică Nu, dar, pentru că sunt prea puțini, nu se pune. Pentru că referendumul în România se face dacă vor politicienii și se aplică la fel, doar dacă au chef politicienii. Așa se face că, atunci când guvernul Năstase a avut nevoie, a aplicat referendumul cu UE, fără a mai risca apoi să ne întrebe de vreun tratat de la Lisabona sau de altceva. La noi, la Ștefănești, guvernanții de atunci i-au păcălit pe oamenii de acolo că le va fi mai bine dacă se fac oraș, și acum locuitorii din comuna cu titulatură și taxe urbane își dau cu pumnii în cap pe tema asta.

Ca să nu mai vorbim de referendumul lui Băses