Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Primul INTERVIU cu Martinovic după incidentul cu DROGATUL de la Ploieşti: 'Am fost în mare PERICOL, dar aş reacţiona la fel dacă s-ar mai întâmpla asta'

Publicat in Pro Sport, luni 7 noiembrie 2011 · ·

Pentru fanii Stelei este un erou. El spune că nu se aştepta la un astfel de tratament şi completează că ar face acelaşi lucru pentru orice coleg, indiferent de consecinţe. Totuşi, zilele după incident s-a gândit că îşi poate lăsa echipă cu un om în minus din cauza unei eventuale suspendări.

Novak, au trecut câteva zile de la incidentul de pe "Ilie Oană" şi am auzit zeci de variante. Cum a fost exact?

(oftează) Eu m-am întors spre careul nostru, nu ştiu de ce, probabil am auzit reacţia oamenilor din tribună. Nici nu mi-am dat seama că vrea să îl lovească pe Gala. Când am văzut că i-a dat cu pumnul, abia atunci m-am îndreptat spre el. Îmi pare rău şi acum că nu am putut să îl avertizez cumva pe Galamaz, să strig, să îi fac un semn.

Nu ţi-a fost teamă că suporterul acela ar putea avea un cuţit sau o piatră în mână?

Atunci nu m-am gândit că ar putea avea un cuţit la el sau o altă armă. În momentul ăla am reacţionat doar pentru a-mi apăra colegii. Abia după ce m-am calmat mi-am dat seama că am fost în mare pericol, că puteam păţi orice. Totuşi, eu cred şi acum că am luat o decizie bună.

A fost o reacţie de moment. Ai mai fi făcut la fel dacă aveai 10 secunde să gândeşti?

Dacă se bloca timpul atunci şi aş fi avut timp să analizez situaţia sunt sigur că aş fi ales să fac la fel. Dacă se va mai întâmpla, Doamne-fereşte, din nou aşa ceva eu tot la fel voi reacţiona, pot să am şi 10 ani în care să gândesc acţiunea.

S-a vorbit şi la tine în ţară despre bătaie...

Au fost reacţii şi în Serbia, nu mă aşteptam să se audă şi acolo. Din fericire pentru mine toată lumea de acasă m-a felicitat pentru modul în care am procedat. Am primit în ultimele zile o mulţime de mesaje de suport, vreau să le mulţumesc prin intermediul vostru.

Ţi-a fost frică de faptul că vei fi suspendat?

Da!, mă temeam că voi prim

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 14 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 3 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°