Spectacolul-vedetă al Festivalului Naţional de Teatru a fost, fără îndoială, „Strigăte şi şoapte", al regizorului Andrei Şerban, în interpretarea Teatrului Maghiar din Cluj, montare care a spulberat orice concurenţă la Gala UNITER de anul acesta, adjudecându-şi premiul pentru cel mai bun spectacol, cea mai bună regie şi cel mai bun actor în rol principal, în persoana senzaţionalului Bogdan Zsolt.

Din păcate, fiind un spectacol cu acţiunea localizată în intimitatea unei camere care reprezintă şi sufrageria şi dormitorul unei muribunde, nu poate primi decât puţini spectatori pe post de musafiri aşa că cei care au reuşit să prindă un bilet se pot socoti cu adevărat norocoşi. Ceilalţi pot face însă o călătorie la Cluj unde rezervările se fac, ca şi la „Unchiul Vania", cu câteva luni înainte.

Încă din titlu este limpede demersul artistic al lui Andrei Şerban - intenţia sa de a-i aduce un omagiu lui Ingmar Bergman şi operei sale „Strigăte şi şoapte". „Îmi place să fac pariuri imposibile cu mine însumi. Să transpun pe scenă „Strigăte şi şoapte", unul dintre filmele-cult cele mai tulburătoare din istoria cinematografului - iată un risc pe care mi-l asum, neştiind unde va duce, neştiind dacă în teatru putem recrea experienţa de neegalat a filmului", a declarat Andrei Şerban.

Într-un making of subiectiv, spectacolul reface traseul interior al filmului. Montarea este o călătorie de la originile capodoperei lui Bergman până în prezent, în acest „acum" al nostru în care cineastul suedez a ieşit deja din scenă. Spectatorul se vede pus în postura vizitatorului unui muzeu. Încă de pe holul de la intrarea în sală publicul este preluat de un actor: „Bună seara. Numele meu este Bogdan Zsolt şi în această seară voi încerca să intru în pielea lui Ingmar Bergman". Astfel, împrumutând din cinema tehnica cinéveritéului, ghid în „pântecul" din care se va naşte filmul va