Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica sărmanilor, dărâmată pentru construcţia unui mall

Publicat in Adevarul, luni 7 noiembrie 2011 ·

Aproximativ 80 de sărmani din municipiu vor rămâne fără cantină, locul acesteia urmând să fie luat de parcarea unui complex comercial.

Proiectul Mega Mall de pe Drumul Careiului din Satu-Mare va desființa bisericuța de lemn folosită ca şi cantină de Fundația „Acoperământul Maicii Domnului". Aproximativ 100 de sărmani, tineri și vârstnici, boschetari sau provenind din familii numeroase, primesc în biserică trei mese calde pe săptămână.

Între 70 și 100 de oameni, printre care aproximativ 30 de copii, înconjoară în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă, edificiul de lemn construit pe șantierul Bisericii „Sfinții împărați Constantin și Elena", aflată în construcție. Bisericuța-cantină va fi demolată în primăvară, odată cu demararea construcției Mega Mall. Locul bisericii va fi luat de parcarea complexului.

Reprezentanții fundației înființate de preotul Susan Tiberiu Vălean caută soluții pentru a-și putea păstra obiceiul început acum doi ani, prin care cei mai săraci sătmăreni din cartierele Micro 15 și Micro 16 au beneficiat, 130 de zile pe an, de o masă caldă, oferită gratuit de fundație prin intermediul enoriașilor.

Martor la recensământul sărăciei

Joi, 3 noiembrie, la ora 17.00, aproape 50 de sărmani așteptau liniștiți la intrarea în biserică sosirea transportului cu mâncare. Mai târziu, au apărut și alții. Printre ei şi Edi, un tânăr care spune că a bătut Europa pe jos, un „trubadur" acordeonist și o familie cu opt copii.

Prinsă în trafic, mașina a întârziat. Sărmanii au cinat devreme, pe la ora 18.00, din farfurii albe, cu tacâmuri curate, după o rugăciune, un „mulțumesc" spus cu ochii ascunși în pământ și un prânz pentru mulți absent sau cules din gunoi. Mai întâi copiii, iar apoi adulții, s-au așezat la mesele de „pub", din lemn masiv, pe bănci lăcuite, fără spătar, la lumina lumânărilor, în bisericuța

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 7 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 44 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone în atacul nocturn

Ziarul Financiar acum 12 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°