Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, că Adrian Năstase şi Ion Iliescu au exprimat opinii personale când au afirmat că PSD nu va insista pentru înlocuirea lui Mircea Geoană de la şefia Senatului, decizia partidului fiind alta, informează Mediafax.
Ponta a afirmat că decizia luată luni de BPN al PSD şi decizia grupului PSD din Senat, de înlocuire a lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean în funcţia de preşedinte al Senatului, nu se vor schimba.
"Doresc să reiterez poziţia PSD faţă de evenimentele de luni, poziţie pe care o transmit ca preşedinte al PSD: decizia de luni a BPN, luată cu unanimitate de voturi, precum şi decizia luată de grupul senatorial nu se vor schimba", a precizat el.
Despre afirmaţiile lui Adrian Năstase şi ale lui Ion Iliescu cu privire la înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean în funcţia de preşedinte al Senatului, Ponta a declarat că sunt opinii personale iar el, ca preşedinte al PSD va pune în aplicare decizia luată anterior.
"Domnul Ion Iliescu şi domnul Adrian Năstase au exprimat poziţii personale, dar eu voi pune în aplicare deciziile luate luni, fără niciun fel de schimbare. Anume, continuarea demersurilor de înlocuire a lui Mircea Geoană cu Titus Corlăţean în funcţia de preşedinte al Senatului şi sancţionarea domnului Geoană pentru nerespectarea deciziilor luate de forurile statutare ale partidului", a declarat Ponta.
Ponta a precizat că, dacă poziţia majorităţii membrilor BPN faţă de aceste decizii se va schimba, este dispus să convoace Comitetul Executiv şi chiar congresul PSD.
"Eu nu mă răzgândesc după 24 de ore şi, deşi accept faptul că alţi colegi se pot răzgândi, deciziile partidului nu se vor schimba. Sunt dispus ca, în măsura în care majoritatea membrilor Biroului Permanent Naţional consideră necesară schimbarea deciziilor de luni, să convoc de u