Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România fuge de fani! Victor Piţurcă a făcut o declaraţie ce arată cum este percepută la lot relaţia cu suporterii

Publicat in Pro Sport, marți 8 noiembrie 2011 ·

Dubla amicală pe care naţionala noastră a încropit-o în datele oferite de calendarul FIFA, cu Belgia (11 noiembrie, la Liege) şi cu Grecia (15 noiembrie, la Altach, Austria) ridică o temă de discuţie teribil de delicată. Practic, selecţionerul a confirmat ceea ce ştiam: tricolorii refuză efectiv să mai joace pe teren propriu.

Culmea, fotbaliştii actualei generaţii au ratat calificare după calificare, dar tot ei sunt supăraţi. "Nu vrem să jucăm meciuri în România şi să auzim înjurături din tribune. Noi am dorit să jucăm la ei, dar n-au vrut din cauza problemelor din ţară pe care le au". În criză de formă şi identitate a naţionalei şi cu fotbalul de multe ori jenant pe care îl practică, asta era tot ce lipsea. Un selecţioner trădând infatuarea şi lipsa de consideraţie a actualului grup faţă de propriii suporteri. Această chestiune este discutată de foarte mult timp în vestiarul naţionalei, perpetuându-se de la un selecţioner la altul. Un soi de victimizare a tricolorilor. De multe ori şi discursul lui Răzvan Lucescu a transmis aceeaşi nemulţumire, pentru mulţi nejustificată. Între naţională şi fanul ei este creată o prăpastie teribilă şi nu aceasta este atitudinea cu care spectatorii pot fi recuceriţi.

Mircea Sandu a încercat "să-l scoată"

Preşedintele federaţiei a sesizat inabilitatea selecţionerului şi a încercat să repare, afirmând că dintr-o discuţie cu Valeriu Argăseală a înţeles că gazonul de pe Naţional Arena a cedat la una din porţi (IAR?!?!)... De altfel, printre rânduri l-a urecheat pe selecţionerul supărat pe presă, pe fani şi pe toată lumea. Oricum, să fim serioşi, un România - Grecia pe cel mai mare stadion ar fi arătat deplorabil, cu o atmosferă dominată de grecii aflaţi la noi în ţară. "E o eroare pe care a făcut-o Piţurcă, probabil ca urmare a evenimentelor de la Ploieşti. Eu aş juca toate meciurile în România", a spus Mi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 3 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Şeful Pentagului, Pete Hegseth, a invocat în mod fals lipsa armelor pentru a opri livrările către Ucraina, acuză democraţii

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pete Hegseth, secretarul american al apărării, a oprit unilateral o livrare convenită de ajutor militar către Ucraina din cauza unor îngrijorări nefondate că stocurile de arme ale SUA sunt deficitare

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum o ora
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 3 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

UPDATE Incendiul de vegetație uscată de la Chilia, Tulcea, s-a reaprins! Se efectuează operațiuni de stingere cu elicopterul

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 6 iulie 2025, în ciuda eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, în această dimineață incendiul din zonă localității Chilia s-a reaprins, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile și al vegetației extrem de uscate, fiind necesară o n

Rusia afirmă că a doborât 120 de drone ucrainene peste noapte

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sistemele antiaeriene ruseşti au doborât peste noapte 120 de drone ucrainene, în principal în regiunile de frontieră cu Ucraina, a declarat duminică Ministerul Apărării de la Moscova, fără a raporta

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 6 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Fără preşedinţii Xi şi Putin, liderii din BRICS se reunesc la Rio pentru a respinge protecţionismul lui Trump

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fără preşedintele chinez Xi Jinping şi cel rus, Vladimir Putin, liderii din ţările BRICS vor încerca, la summitul care începe duminică la Rio de Janeiro, să formeze un front comun împotriva protecţio

Zelenski: Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu SUA pentru a intensifica producţia de drone

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ucraina a încheiat acorduri cu parteneri europeni şi cu o companie americană din domeniul apărării pentru a intensifica producţia de drone, a anunţat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

Vremea

București
acum

34°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

15°/33°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

35°
dum.

17°/36°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°