FMI şi statul român acceptă ca Petromserv să fie preluat cu tot cu active şi salariaţi de Asociaţia Salariaţilor din Petrom, condusă de Liviu Luca, încă de pe atunci unul dintre cei mai puternici lideri de sindicat din România. Luca preia controlul asupra celui mai mare furnizor de servicii şi echipamente pentru industria de petrol şi gaze. Modul în care Petromserv a ajuns sub controlul Asociaţiei Salariaţilor din Petrom ridică semne de întrebare, având în vedere că statul a renunţat la un activ pe care OMV va plăti în 2007 328,5 mil. euro, aşa cum se va vedea mai jos.
Petromservice şi Petrom încheie un contract pe 5 ani prin care Petromservice cu angajaţii săi preluaţi din Petrom va furniza servicii de întreţinere a sondelor deţinute de Petrom. Practic Petrom plăteşte acum pentru un serviciu care anterior constituia o divizie din cadrul companiei.
OMV cumpără de la statul român Petrom cu 600 de milioane de euro pentru 33% din acţiuni, privatizare contestată şi în prezent pentru nivelul redus al veniturilor încasate atunci de stat. De atunci austriecii au făcut profituri de peste 1 miliard de euro la Petrom, recuperându-şi suma investită.
Petromservice intră pe mâna lui Sorin Ovidiu Vântu. Un offshore cipriot, Elbahold Limited, despre care erau informaţii că ar fi deţinut de Sorin Ovidiu Vântu, preia 43,9% din Petromservice printr-o majorare de capital la care ceilalţi acţionari nu au participat. Un pachet de 25% din acţiunile companiei rămân sub controlul asociaţiei lui Luca, restul fiind controlate de peste 8.500 de persoane fizice. Puterea lui Luca a constat în toată această perioadă în faptul că a fost în toată această perioadă reprezentantul angajaţilor Petrom. Nu este proprietarul Petromservice, dar acţionează ca un proprietar.
Încep discuţii privind pachetul de 8% din acţiunile Petrom pe care ar avea dreptul salariaţii Petrom să