În sfîrşit, mai marii lumii au reuşit să facă o fotografie de grup, cu zîmbete. Cam acre, cam scrîşnite, dar... totuşi, zîmbete. "Criza are soluţii şi încă mai sunt speranţe să evităm cea mai rea variantă, dintre toate variantele cele mai rele, care stăteau căscate în faţa noastră, acum doar cîteva zile". Acesta este mesajul pe care liderii G20 au reuşit să-l proiecteze în lumea celor care află de la televizor ceea ce urmează să se mai întîmple cu viaţa lor. Adică în lumea noastră, a muritorilor de rînd! Ceva, însă, nu prea iese la socoteală, "nu se pupă", cum zic contabilii, uitîndu-se a pagubă la cele două coloane ale tabelului de evidenţă. Rămîn cam prea multe necunoscute în vălmăşagul acesta care vrea să semene a început de soluţie la "marea criză".

Prima ar fi chiar definiţia crizei. Încă n-am auzit o voce care să pună punctul pe I şi să spună răspicat: măi oameni buni, măi... omenire, uite care este problema: nu mai sunt bani! Unde nu mai sunt bani?, o să întrebe vreun nepoftit. În bănci? În tiparniţele statelor? În circulaţie? În rezerve? Niciunul dintre răspunsuri nu este credibil şi nici nu constituie vreo explicaţie serioasă pentru ceea ce toată lumea consideră că este "marea criză". Problema băncilor nu pare să fie lipsa banilor, cît încrederea că-i mai pot lansa în împrumuturi şi operaţiuni ale clienţilor, după care să se reîntoarcă liniştiţi, la timp şi cu dobîndă în trezorerie şi în contabilitatea proprie! Cealaltă variantă, cînd vine vorba de bănci, este că nu mai sunt în stare, ori nu îndrăznesc, de teama falimentului, să aleagă "banii buni", de "banii răi" pe care îi deţin. "Banii răi" sunt toate hîrtiile acelea despre care lumea a acceptat cu atîta uşurinţă, pînă de curînd, că sunt valori sigure, iar acum se dovedesc a fi hîrtii fără acoperire, ori cu acoperire atît de incertă, încît nu mai pot fi revîndute; hîrtii rezultate din rotaţia ciclic