Parafrazându-l pe Robert McNamara, în „apele“ tulburi ale Orientului Mijlociu, între Israel şi Teheran, este în derulare un subtil „exerciţiu de comunicare“.
Chiar se pregăteşte Israelul să atace preventiv Iranul? Un editorial apărut în presa israeliană la sfârşitul lunii trecute sub semnătura lui Nahum Barnea a panicat întreaga planetă. Acesta vorbea de o veritabilă schismă între şefii serviciilor secrete israeliene, care se opuneau lobbyului făcut de premierul Netanyahu şi ministrul Apărării, Ehud Barak, în favoarea unor lovituri preventive asupra Iranului. Nu mai puţin liniştitoare era caricatura pe care editorialul o făcea viziunii despre lume a lui Netanyahu. Pentru el „Ahmadinejad este Hitler“, fiind convins că, dacă nu e oprit la timp, „va exista un alt Holocaust“. Totodată, apropiaţi ai lui Netanyahu spun că pentru acesta Iranul este o obsesie: „toată viaţa şi-a dorit să fie Churchill, iar Iranul îi oferă această oportunitate“.
Se poate, însă, ca totul să facă parte dintr-o foarte atentă campanie de conştientizare a gradului ameninţării iraniene. Scopul? Să faci mult zgomot, arătând disponibilitatea unor gesturi extreme pentru a forţa comunitatea internaţională să apese la maximum pedala sancţiunilor. Între timp, armata israeliană a fost scoasă la încălzire: exerciţii ale aviaţiei militare, teste cu rachete balistice într-o coregrafie amplu mediatizată. O atmosferă condimentată contextual cu declaraţii alarmante: „dacă cineva vine să te omoare, te ridici şi îl ucizi înainte“, spunea premierul în faţa Knessetului despre unul dintre principiile politicii de securitate a Israelului. Mai mult, Obama şi Sarkozy au preluat imediat pasa israeliană, pledând pentru o consolidare a corsetului din jurul programului nuclear iranian. Toate aceste gesturi vin în avanpremiera unui raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) aşteptat să
