Sportivii învinşi de Bute în cariera sa la profesionişti, singurul cu care s-a întîlnit de două ori fiind Andrade, au provenit din mai toate colţurile lumii. Victoria cu jamaicanul Johnson l-a încoronat pe Bute rege şi al Caraibelor, la categoria sa
Boxerii asiatici sînt singurii care au scăpat pînă acum de pumnii românului, însă e vorba de o parte a lumii slab reprezentată la nivelul înalt al boxului profesionist, asta la categoriile mari. Privind harta lui, mai rămîne doar Antarctica, în caz că eschimoşii vor propune sportivi!
Călăul yankeilor
Aproape jumătate dintre adversarii lui Lucian au fost americani: 12 boxeri, pe durata a 8 ani, potenţează palmaresul românului. Interesant e şi faptul că în faţa sportivilor din SUA au fost repurtate victorii exclusiv prin knock-out. Podiumul e completat de Columbia şi Canada, cu cîte trei reprezentanţi în tabloul victimelor lui Bute.
Îi rezistă, în medie, jumătate de meci!
Exceptînd primele 9 înfruntări la profesionişti, celelalte 23 de bătălii cîştigate de Bute au fost, toate, disputate în formatul a 12 runde. Valoarea lui Bute se reflectă şi din numărul de runde pe care reuşesc, în medie, adversarii să le termine în picioare în faţa românului: doar 7, adică puţin peste o jumătate de meci!
ŢĂRI ADVERSARI
EUROPA
Franţa - 1
Marea Britanie - 1
Rusia - 1
Danemarca -1
AMERICA DE SUD
Columbia - 3
AMERICA DE NORD ŞI CENTRALĂ
Mexic - 1
Canada - 3
SUA - 12
Jamaica - 1
AUSTRALIA
Australia - 1
AFRICA
Ghana - 1
Africa de Sud - 2
Egipt - 1
Sportivii învinşi de Bute în cariera sa la profesionişti, singurul cu care s-a întîlnit de două ori fiind Andrade, au provenit din mai toate colţurile lumii. Victoria cu jamaic