Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SOV şi Liviu Luca, rătăciţi în \"carusel\", găsiţi de procurori

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 noiembrie 2011 ·

Alături de Vîntu şi Luca, au mai fost reţinuţi Octavian Ţurcan şi Gheorghe Şupeală, sub acuzaţii de delapidare şi spălare de bani. Prejudiciul cauzat: 180 de milioane de euro.

Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan, Zizi Anagnastopol şi Gheorghe Şupeală au fost reţinuţi, ieri, pentru 24 de ore, sub acuzaţii de prejudiciare a acţionarilor Petrom Service SA (în prezent PSD Company) cu aproximativ 80 de milioane de euro, dar şi a statului român cu aproape 100 de milioane de euro.

Vîntu şi Luca urmează să răspundă, astăzi, în faţa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, care judecă arestarea lor preventivă, acuzaţiilor de delapidare şi spălare de bani.

În schimb, Ţurcan - locotenent de-al lui SOV - este acuzat de complicitate la comiterea celor două infracţiuni, iar Şupeală, fost director general al PSV Company, de delapidare - potrivit procurorilor Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Concret, Petrom Service a cumpărat active şi acţiuni supraevaluate, în unele cazuri de zeci de ori, de la diverse societăţi comerciale controlate de SOV, astfel încât profitul companiei să fie diminuat, iar acţionarii şi statul – înşelaţi.

Ulterior, banii au fost transferaţi prin mai multe companii din ţară, dar şi offshore, controlate de cuplul Vîntu – Luca, pentru a li se pierde urma.

"Întăriţi-vă statul!"

SOV nu s-a ferit nici măcar să angreneze SC Realitatea Media SA în această suveică, prin conturile companiei care deţinea pachetul majoritar de acţiuni al televiziunii "Realitatea TV" fiind rulate peste 14 milioane de euro.

Procurorii mai notează că, în unele cazuri, acţiunile au fost răscumpărate, pe bursă, la preţuri de 50 de ori mai mari, la interval de numai trei zile, iar tranzacţiile au fost succesive, de tip "carusel".

Pentru instrumentarea cauzei

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum o ora
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 22 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 6 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 4 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°