Nu e curios că pieţele financiare par să se bucure la vestea că guvernul Papandreou, democratic ales, pleacă, lăsând în loc diverse aranjamente provizorii? Sau chiar că, ici colo, apăruseră sclipiri de speranţă în ochii investitorilor doar la zvonul, vag şi fantezist, că în Grecia s-ar coace o lovitură de stat militară, adică \"soluţia Pinochet\" etc.? Sursa: EVZ

Nu e paradoxal că, probabil, cel mai decent premier pe care l-a avut Grecia în ultimii ani e silit să abandoneze după o suită de piruete politice pentru uz intern ce au lăsat cu gura căscată partenerii care nu ştiu să spună în gura mare azi una şi peste trei zile alta, cum a fost cazul cu referendumul (scuze băieţi, era doar ca să subliniem importanţa momentului, ştiţi, poporul nostru are atenţia cam scurtă şi numai aşa îl puteam face să se concentreze pe subiect)? Nu e curios că, la fel ca pe la noi, cei care au plantat sămânţa răului în bugetele publice greceşti (centrul-dreapta) sunt cei mai isterici critici ai austerităţii impuse – nu de FMI sau de UE, ci de realitate? Şi nu e iresponsabil să susţii mai departe, la Bruxelles sau în alte capitale, că avem doar o criză de încredere publică, generată de o criză economică temporară, dar totul poate fi dres cu un pachet de asistenţă, adică o combinaţie de împrumuturi şi ştergere de datorii, după care gripa va trece şi se va intra în normal?

Cel mai bine a rezumat această convingere – eronată – europarlamentarul Cristian Preda, într-un interviu recent. Alături de alte critici la adresa propriului partid, perfect justificate, el a emis şi perla cum că "ar cam fi timpul să terminăm cu acest populism al austerităţii şi tăierilor bugetare". Nu m-aş fi aşteptat de la dl. Preda să-şi imagineze că poporul român a devenit brusc sado-maso, iar un lider ar putea fi realmente populist hăcuind bugete şi lefuri. (Dacă-i aşa, soluţia morală şi anti-p