Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chişinăul a intrat şi el în turma oii animate

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 8 noiembrie 2011 ·

Festivalul de animaţie Anim’est a avut loc, pentru prima oară, şi în capitala Republicii Moldova. Evenimentul s-a încheiat de curând, iar publicul local a umplut în fiecare zi sala de proiecţie. Sursa: ADI MARINECI

Un afiş cu Anim’est te întâmpină la intrarea în oraş, iar Chişinăul este împânzit cu panouri publicitare cu fundal roz şi cu oaia albă, cu urechi de Mickey Mouse, pe cap. Numărul de afişe creşte exponenţial la Cinema Odeon, cartierul general al festivalului de film.

Faimoasa oaie, în varianta "reanimată", cu perfuzie, dar şi cea care pare a fi văzută printr-un aparat de radiografie (logoul animaţiei bizare, sinistre), au adus în capitala Republicii Moldova 135 de filme de animaţie, de scurt şi lungmetraj, care provin din 28 de ţări.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Institului Cultural Român Chişinău. Experienţa bilingvă trăită în capitala moldoveană – semne cu litere latine şi chirilice, discuţii în care o parte îşi rostea "replicile" în rusă, iar cealaltă în română – s-a putut simţi şi la toate proiecţiile, care au fost subtitrate şi în română, şi în rusă.

Concediu pentru a fi voluntar

Iuliana (27 de ani) şi-a luat concediu o săptămână de la jobul ei de zi cu zi, la o companie de telefonie mobilă, tocmai pentru a fi voluntar la Anim’est. "Am vrut să fiu voluntar la festival ca să cunosc oameni noi, pentru că îmi plac filmele de animaţie şi am vrut să mai scap de colegii de la muncă", a povestit râzând Iuliana, pentru EVZ.

Ea a adăugat că până acum i-au plăcut filmele de animaţie "clasice" – de la Pixar, de la Disney, dar şi anime-urile, adică animaţiile asiatice, care sunt preferatele ei.

Un alt voluntar, de 21 de ani, este student la jurnalism în ultimul an, al treilea, şi îşi doreşte să facă un master în acelaşi domeniu, la Bucureşti. De asta şi-a oferit sprijinul Anim’est, pentru a se pregăti pentru experie

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 3 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 10 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 7 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 9 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°