Principalele probleme sunt reprezentate de calitatea serviciilor şi lipsa infrastructurii de acces către destinaţiile locale
Educaţia angajaţilor ar putea să aibă şi ea un impact negativ asupra calităţii serviciilor
Turiştii străini cheltuiesc de 12 ori mai mult în România comparativ cu cei autohtoni, însă mai puţin decât în Bulgaria
România atrage destul de greu turişti străini, deşi are unul dintre cele mai ridicate potenţiale turistice din regiune, din cauza calităţii serviciilor şi lipsei infrastructurii, potrivit primei ediţii a Raportului pe Turism, lansată ieri de BCR.
Raportul arată că turiştii străini cheltuiesc de 12 ori mai mult în România comparativ cu cei autohtoni, însă sumele alocate sunt mai mici decât cele cheltuite de turişti străini în Bulgaria, tot din cauza calităţii serviciilor şi a infrastructurii.
"Deşi are unul dintre cele mai ridicate potenţiale din turism din regiune (peisaje naturale şi biodiversitate), România atrage destul de greu turişti străini care sunt dispuşi să cheltuiască, în medie, de 12 ori mai mult decât cei autohtoni", a declarat Lucian Anghel, economistul şef al BCR, cu ocazia lansării Raportului pe Turism.
Mai multe investiţii străine directe vor contribui la îmbunătăţirea serviciilor
Mai multe investiţii străine directe vor contribui la îmbunătăţirea serviciilor şi vor pune bazele pentru creşterea numărului de turişti străini, precum şi a duratei sejururilor petrecute în România.
Investiţiile organice, alături de pătrunderea capitalului străin în turism, ar putea genera fluxuri adiţionale de 1-1,5 miliarde euro în balanţa turismului în 2016, se arată în raportul BCR.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, România trebuie să îşi îmbunătăţească infrastructura de transport rutier pentru a facilita accesul la atracţiile turistice locale. "Pentru aducerea inf