Totalul veniturilor bugetare realizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în luna octombrie a.c. a însumat 15.065,30 mil. lei, cu 5,69% mai mult faţă de veniturile realizate în aceeaşi perioadă a anului 2010 (14.254,28 mil. lei). Raportat la programul de încasări bugetare comunicat de Ministerul Finanţelor Publice pentru luna octombrie 2011, gradul de realizare a încasărilor este de 100,02%. În structură, pe bugete şi în cadrul bugetului de stat pe principalele impozite şi taxe, situaţia privind realizarea veniturilor bugetare în perioada analizată, se prezintă astfel:
La bugetul de stat, în luna octombrie 2011 programul de încasări venituri bugetare a fost realizat în proporţie de 101,90% (program 10.721,30 mil. lei, realizat 10.924,51 mil. lei). Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010 se constată o creştere cu 279,39 mil. lei, respectiv cu 2,62% (realizat 2010 10.645,12 mil. lei).
În structura veniturilor bugetului de stat, situaţia este următoarea:
- la impozitul pe profit, prevederile bugetare au fost realizate în proporţie de 104,37% (2.063,31 mil. lei faţă de un nivel programat de 1.976,93 mil. lei ). Comparativ cu luna octombrie 2010 s-a înregistrat o creştere a încasărilor cu 23,19 mil. lei.
- la impozitul pe venit, prevederile bugetare au fost realizate în proporţie de 97,81% (1.620,22 mil. lei faţă de un nivel programat de 1.656,52 mil. lei). Comparativ cu luna octombrie 2010 s-a înregistrat o creştere a încasărilor cu 207,53 mil. lei (respectiv cu 14,69%).
- la taxa pe valoarea adăugată, prevederile bugetare au fost realizate în proporţie de 88,45% (4.038,53 mil. lei faţă de un nivel programat de 4.566,12 mil. lei). Comparativ cu luna octombrie 2010 s-a înregistrat o scăderea a încasărilor cu 195,34 mil. lei (respectiv cu 4,61%), fapt cauzat de creşterea accentuată a sumelor restituite din taxa pe valoarea adă