Politiștii de frontieră cărășeni au depistat și reținut doi cetățeni români care au încercat să introducă ilegal în România 2.200 pachete de ţigări de contrabandă. Azi noapte, în jurul orei 02.00, frontieriștii au văzut în apropiere de Socol două persoane, care nu își justificau prezența în zonă. Le-au cerut acte, dar nu aveau asupra lor.
Politistii de frontiera de la Socol au observat, cu ajutorul aparaturii de supraveghere, în apropierea frontierei cu Serbia, mai multe persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă.
Aceștia au intervenit cu operativitate, pe teritoriul romanesc, fiind depistate şi reţinute două persoane de sex masculin, fără documente de identitate asupra lor, iar în apropiere au fost descoperite patru colete cu ţigări.
„Politistii au efectuat cercetari asupra persoanelor retinute, care au fost identificate ca fiind din comuna Socol, și având vârste de 40 și respectiv 16 ani. În colete au descoperit 2.200 pachete de tigari cu timbru sarbesc”, a spus Alina Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al IJPF Caraș-Severin.
Cele doua persoane sunt cercetate sub aspectul savarsirii infractiunilor de contrabanda calificata si evaziune fiscala, iar intreaga cantitate de tigari a fost ridicata in vederea confiscarii.