Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Poliţiei Borsec şi un subordonat al acestuia, reţinuţi pentru trafic de influenţă şi şantaj

Publicat in Gandul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Şeful Poliţiei Borsec, Alexandru Ovidiu Vodă, şi agentul şef de poliţie Nicolae Colcer au fost reţinuţi, marţi, fiind acuzaţi de trafic de influenţă şi şantaj, după ce au cerut peste 10.000 de euro de la o persoană pentru a da o soluţie favorabilă în dosarul în care este cercetată pentru ultraj.

Comisarul şef Alexandru Ovidiu Vodă, şeful Poliţiei oraşului Borsec, judeţul Harghita, este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Târgu Mureş pentru trafic de influenţă şi complicitate la şantaj.

Alături de Alexandru Ovidiu Vodă este cercetat şi Nicolae Colcer, agent şef la Poliţia Borsec, fiind acuzat de şantaj, se arată într-un comunicat de marţi al DNA.

Potrivit procurorilor, în perioada mai-septembrie 2011, Alexandru-Ovidiu Vodă, în calitate de şef al Poliţiei oraşului Borsec, a pretins diferite sume de bani, din care a primit, în patru tranşe, 4.950 lei de la o persoană denunţătoare, promiţându-i că va interveni pe lângă un subordonat şi pe lângă procurori din Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa pentru ca dosarul în care este cercetat pentru ultraj să fie soluţionat favorabil.

"De asemenea, în perioada ianuarie-octombrie 2011, inculpatul Colcer Nicolae, în calitatea sa de agent şef de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Borsec, având sprijinul şefului său, inculpatul Vodă Alexandru-Ovidiu, l-a constrâns pe acelaşi denunţător să-i dea suma de 10.000 de euro sub ameninţarea că va face declaraţii incriminatorii în dosarul în care denunţătorul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, iar dacă va primi această sumă, va face declaraţii care să permită adoptarea, de către procuror, a unei soluţii favorabile denunţătorului", notează procurorii în documentul citat.

Cei doi au fost reţinuţi, marţi, de procurorii anticorupţie, Curtea de Apel Târgu Mureş urmând să stabilească dacă vor fi ares

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 3 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 3 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 3 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum o ora
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 4 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 6 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

19°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
sâm.

15°/28°
dum.

17°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°