Mi-a plăcut foarte mult Crin Antonescu, odată. Un om cult, un orator, poate cel mai interesant din ultimii ani. M-a impresionat drama pe care a trăit-o.
Am apreciat faptul că nu este bogat, cel puţin la vedere, şi că stă ca toţi oamenii într-un bloc, după atâţia ani de politică. Am apreciat că s-a căsătorit cu o femeie normală, cam de vârsta şi de meseria lui, în timp ce lumea din jurul nostru este sufocată de june dive cu deprinderi de păsări de pradă. M-am bucurat şi când s-a vorbit despre dosarul lui de informator. Iată, intră în rândul lumii, mi-am spus. Mai trebuie un accident pe trecerea de pietoni (Doamne fereşte, are un Audi de Şeic!), o vizită la DNA legată de perioada când a fost ministru şi poporul român începe să-l cunoască. Are şanse de lider, poate candida unde vrea el.
Pe vremea când eu îl lăudam, prin saloane, prietenii mi-au spus că mă înşel amarnic. Ei ziceau că numai după ce va fi ales preşedinte al PNL îi voi vedea adevărata faţă. Am aflat, atunci, că ar fi avid de putere, că nu suferă să fie contrazis, că ar fi absent din viaţa reală şi mare cusurgiu. Este foarte uşor să vorbim urât unii despre alţii, dar acesta este unul dintre riscurile la care se expune un om, când vrea să ne conducă pe toţi.
Crin Antonescu este de destulă vreme preşedinte al PNL. A reuşit să confirme cea mai mare parte a previziunilor care se făceau în legătură cu el (este aproape imposibil să-l prinzi la telefon). Majoritatea greilor partidului l-au părăsit, unii chiar pe faţă. Alţii nu îl atacă spunând că rufele trebuie spălate în familie, dar s-au distanţat de el şi aşteaptă momentul să îl schimbe.
Acum, Domnul Antonescu a început să scadă în sondaje. Când eşti în opoziţie şi chiar liderul ei, asta nu ar trebui să se întâmple dacă ai în jurul tău nişte oameni cu care să te sfătuieşti ce şi cum spui, pe cine şi cum ataci în de
