Turcia lui Erdoğan nu va mai semăna niciodată cu cea modelată de Atatürk.
În ultimii aproape zece ani, scena politică din Turcia a fost dominată neîntrerupt de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării sau AKP, aflat sub conducerea lui Recep Tayyp Erdoğan, care a dat un suflu nou statului fondat de Atatürk. Definit ca islamist moderat, AKP a reuşit să se menţină în fruntea preferinţelor turcilor, mai ales pentru că a dat o stabilitate politicii interne, până atunci fragmentată şi deseori marcată de lovituri de stat militare, şi pentru creşterea economică impresionantă care i-a permis Turciei să devină a 17-a economie a lumii şi unul dintre membrii G20. Mai mult, economia turcă a înregistrat o creştere de 8 procente după declanşarea crizei economice şi financiare din 2008, iar dacă, la începutul anilor 2000, Turcia era salvată de un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional, astăzi, împreună cu China şi India, sunt singurele state din lume a căror economie a înregistrat creşteri chiar în condiţii de restrişte financiară.
AKP a profitat şi de faptul că poziţia geostrategică a Turciei o face un nod important pentru diversificarea surselor de energie pentru Europa. Cu toate că nu are rezerve importante de petrol sau de gaze, fiind în proporţie foarte mare dependentă de importurile din Rusia, Turcia se află în vecinătatea unor state care deţin mai mult de jumătate din rezervele mondiale de hidrocarburi. Ankara se află într-o poziţie mai mult decât privilegiată, fiind la intersecţia dintre Orientul furnizor de energie şi Occidentul dependent de această resursă, făcând ca influenţa autorităţilor de la Ankara să crească simţitor în ultimii ani. De pildă, gazoductul european Nabucco, menit să aducă gaze din zona caucaziană spre Europa cu ocolirea Rusiei, va trece pe teritoriul turc, în timp ce proiectul rival, South Stream, care ar urma să se bazeze pe gaz rusesc
