Disputată pe durata a patru zile, runda a VII-a a campionatului primei ligi la handbal feminin a adus formaţiilor gazdă 6 victorii, din cele 7 partide susţinute. Singura formaţie care a învins în deplasare, a fost cea a brăilencelor de la Dunărea, care în disputa de la Roman au învins formaţia locală. În acest fel, Dunărea este alături de Oltchim, singurele formaţii neînvinse după cele 7 runde disputate. Formaţia constănţeană, sub noua denumire de ”U” Neptun, a reuşit a doua victorie din campionat, de data aceasta în compania formaţiei din Deva, postată în zona mediană a clasamentului. Într-un derby al orgoliilor la Rm. Vâlcea, campioana ultimelor ediţii, Oltchim, s-a confruntat cu formaţia din Zalău, a fostului antrenor al naţionalei, Gheorghe Tadici. Campioanele au învins fără probleme şi conduc relaxat în clasament. Rulmentistele au avut prestaţii diferite în cele două reprize ale meciului de la Bucureşti cu CSM-ul. După o primă repriză bună, în care au condus permanent, după accidentarea lui Din au avut o cădere inexplicabilă şi au pierdut la ”mustaţă”. Braşovencele au jucat consecutiv cu primele trei echipe ale ediţiei precedente, aspect ce ne face să ne gândim că la reluarea campionatului din ianuarie viitor, jocurile par mai relaxante. Până atunci însă inportant va fi meciul de sâmbătă din compania Craiovei pe care nu pot sub nici o formă să-l rateze.
Rezultatele complete ale rundei a VII-a: Oţelul Galaţi - HCM Ştiinţa Baia Mare 36-17 (20-6); ”U”Jolidon Cluj - CSM Bacău 34-24 (16-14); Oltchim Rm.Vâlcea- HC Zalău 35-26 (19-11); ”U”Neptun Constanţa - Cetate Devatrans 24-21 (12-10); HCM Roman - Dunărea Brăila 25-28 (12-14); CSM Ploieşti - SCM Craiova 26-24 (14-10); CSM Bucureşti - Corona Rulmentul Braşov 28-26 (14-15).
Etapa viitoare, 12 noiembrie (ultima din acest an): SCM Craiova- Corona Rulmentul Braşov (la Filiaşi ), CSM Bacău- CSM Bucureşti, HC