Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nook Tablet, gadgetul care loveşte în tableta Amazon Kindle Fire

Publicat in Adevarul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Lanţul de librării Barnes & Nobles a lansat aseară o nouă generaţie a tabletei sale, Nook. Gadgetul dotat cu sistem de operare Android se vrea un rival serios al tabletei lansate de retailerul online Amazon, Kindle Fire. Astfel, piaţa acestor gadgeturi se împarte între producătorii tradiţionali şi lanţurile de librării care ţintesc către cititorii de cărţi şi de publicaţii.

Nook Tablet are un procesor îmbunătăţit de 1 Ghz şi o memorie internă de 1 GB. Cu un ecrean de 7 inci, tableta va permite 11,5 ore de lectură neîntreruptă la un preţ de 180 de euro, mai mare decât cel de 145 de euro pentru tableta Amazon Kindle Fire.

Pe lângă cele 11,5 ore de lectură, pentru cei care doresc să urmărească filme pe gadgetul Barnes & Nobles vor avea 9 ore neînrerupte, iar pentru utilizatorii din Marea Britanie şi Statele Unite serviciul Netflix, de închiriere online a filmelor, va fi instalat în varianta standard.

Avantajul unei tablete lansate de un lanţ de librării este şi accesul la baza de date a acesteia. În memoria de 16 GB vor putea fi stocate cărţi achiziţionate de pe serviciul Nook Cloud. În plus, tableta Nook poate primi un card de 32 GB, în comparaţie cu cea de la Amazon care are 8 GB standard şi nu are memorie extensibilă, scrie site-ul zdnet.com.

Reduceri de preţuri

Celelalte produse ale firmei vor suferi semnificative reduceri de preţuri. Astfel, prima tabletă lansată, Nook Color, va fi vândută în continuare, la un preţ de 145 de euro, în timp ce e-reader-ul Nook SimpleTouch va fi cu 25% mai rapid şi va avea un preţ de doar 72 de euro, lovind din plin în Kindle de la Amazon.

În România, produsele Barnes & Nobles se găsesc la vânzare. Astfel, tableta Nook Color are un preţ de 1.200 de lei în oferta eMAG, iar e-readerul Nook Touch are un preţ de 700 de lei în oferta site-ului elefant.ro.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 34 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 3 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 14 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Trei românce vor fi în semifinale, la Iași, premieră în turneele WTA / Jaqueline Cristian s-a alăturat Soranei Cîrstea şi Irinei Begu

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian (foto) s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 250 Iaşi Open, acolo unde va juca împotriva Irine Begu. Este pentru prima oară când în semifina

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°