Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor au agreat, marţi, ca votul final asupra priectului de lege privind asistenţa socială să fie dat peste o săptămână, respectiv marţea viitoare.
Liderii de grup au stabilit, totodată, ca lunea viitoare să nu mai fie şedinţă de plen, ci program de lucru în comisii, astfel încât atât Comisia de muncă, sesizată în fond, cât şi comisiile avizatoare să se întrunească şi să facă raportul la acest proiect de lege.
"În urma întâlnirii liderilor de grup şi aş spune în urma negocierilor care au avut loc, cred că am găsit o soluţie astfel încât prevederile regulamentare să poată fi respectate întru totul. În acest sens, v-am propus dumneavoastră şi liderii de grup au acceptat ca luni după-amiază să nu mai fie şedinţă de plen, ci să fie numai şedinţe de comisii, astfel încât şi comisiile avizatoare şi comisia de muncă, sesizată în fond, să poată să facă rapoartele potrivit prevederilor noastre regulamentare. Iar marţi dimineaţă, de la ora 10.00, să se poată intra cu proiectul de lege în plen pentru dezbatere, cu sau fără raport, depinde cum vor lucra comisiile noastre, urmând ca marţi să se dea votul final. Cred că în felul acesta intrăm pe un făgaş aproape de respectarea Regulamentului", a declarat, marţi, în plen, viceliderul grupului PNL, Eugen Nicolăeascu, după pauza de consultări.
Proiectul de lege privind asistenţa socială a generat, marţi, în plenul Camerei, dispute, opoziţia acuzând puterea că ar fi încălcat procedurile regulamentare privind sesizarea în procedură de urgenţă a Comisiei de muncă şi termenele de depunere a amendamentelor.
Şedinţa de plen a debutat cu solicitările viceliderilor grupurilor PSD şi PNL, Aura Vasile şi Eugen Nicolăescu, de rediscutare în Biroul Permanenet a sesizării în procedură de urgenţă a Comisiei de Muncă în ceea ce priveşte proiectul de lege privind asistenţa soc