Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi aici cum arată colecţionarul de cadavre din Rusia

Publicat in Antena 3, marți 8 noiembrie 2011 ·

Descoperire şocanta în Rusia. In apartamentul unui bărbat de 45 de ani din oraşul Nizhny Novgorod au fost descoperite 29 de cadavre care aparţineau unor femei tinere, costumate în păpuşi şi ursuleţi de pluş, informează AP

Pasiunea bizară a acestuia, identificat ulterior ca fiind Anatoly Moskvin, un istoric şi jurnalist rus, cunoscător a 13 limbi străine, nu este surprinzătoare ţinând cont că acesta a fost descris de vecini ca obişnuind să doarmă într-un sicriu sau pe băncile din cimitire.

Cu o luna inainte de teribila descoperire, Anatoly Moskvin publicase un articol într-o publicaţie în care îşi explică interesul faţă de necrologie. Acolo el a mărturisit că la vârsta de 12 ani a participat la o ceremonie de înmormântare la care a fost obligat să sărute chipul unei fetiţe decedate, astfel fiindu-i trezit interesul faţă de practicile oculte.

Purtatorul de cuvant al poliţiei, Svetlana Kovylina a declarat că descoperirea socanta urmata de arestarea bărbatului a decurs ca urmare a unei lungi anchete în cazul profanării mormintelor din cimitirul oraşului. Bărbatul a fost ulterior eliberat. Nu se cunoaşte încă ce pedeapsă riscă.

Descoperire şocanta în Rusia. In apartamentul unui bărbat de 45 de ani din oraşul Nizhny Novgorod au fost descoperite 29 de cadavre care aparţineau unor femei tinere, costumate în păpuşi şi ursuleţi de pluş, informează AP

Pasiunea bizară a acestuia, identificat ulterior ca fiind Anatoly Moskvin, un istoric şi jurnalist rus, cunoscător a 13 limbi străine, nu este surprinzătoare ţinând cont că acesta a fost descris de vecini ca obişnuind să doarmă într-un sicriu sau pe băncile din cimitire.

Cu o luna inainte de teribila descoperire, Anatoly Moskvin publicase un articol într-o publicaţie în care îşi explică interesul faţă de necrologie. Acolo el a mărturisit că la vârsta de 12 an

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 9 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 5 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°