Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Straton: „Emoţii voi avea doar la nuntă şi la naşterea primului copil. N-am jucat cu Legia pentru că aşa a decis antrenorul!”

Publicat in Adevarul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Cătălin Straton a vorbit pentru prima oară după meciul de la Legia, în care, surprinzător, a fost rezervă. Tânărul portar spune că l-a durut netitularizarea cu Legia, dar a fost o decizie a lui Răzvan Lucescu care n-a avut nimic în comun cu faptul că ar fi avut prea mari emoţii.

Cătălin, eşti al doilea portar al echipei, dar cu Legia n-ai jucat...

Asta a fost decizia lui "Mister", (nr. Răzvan Lucescu), iar eu am respectat-o. Poate aşa a gândit şi a simţit el că e bine pentru acest meci. Nu înţeleg de ce presa a făcut o tragedie din asta.

Bine, dar te-a deranjat că n-ai jucat?

Îmi doream să joc, dar asta nu depinde numai de mine, ci şi de antrenor. Am tot văzut la emisiunile sportive că se vorbea despre faptul că am fost atât de emoţionat încât nu am vrut să joc. Cum aş fi putut să nu-mi doresc să joc în cupele europene sau în oricare altă competiţie? Asta ar însemna că până la vârsta aceasta am muncit degeaba, şi nu-mi doresc să avansez.

Deci, nu eşti un băiat emotiv, aşa cum s-a spus?

Emoţii nu am avut şi nu am la niciun meci, ci sunt doar concentrat la joc. Emoţii voi avea doar la nuntă şi când o să mi se nască primul copil. Nu ştiu de unde a fost scoasă această explicaţie. Nu sunt un om emotiv din fire, vreau să ajung departe ca portar, iar pentru asta ştiu că îţi trebuie mult curaj. Emoţiile nu m-ar ajuta cu nimic, ba dimpotrivă.

Dar nu crezi că un portar tânăr, ca tine, are nevoie de mai multe meciuri pentru a creşte?

Eu mă voi pregăti cât pot de bine. Deocamdată am în faţă cel mai bun portar român, Dănuţ Coman, şi sunt convins că pot învăţa foarte mult de la el. Nu sunt ipocrit să spun că nu îmi doresc să apăr mai des, dar va veni şi rândul meu. Dacă nu va fi pentru Rapid, cu siguranţă voi găsi o echipă la care să plec împrumut, să apăr meci de meci, iar într-un final să mă reîntorc la echipa mea de suflet, Rapid. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 55 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 48 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 21 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°