Europa, aflată într-o furtună financiară, îşi dă seama că poate conta doar pe ea însăşi.

Ce albină l-a pişcat pe premierul grec? De ce Georgios Papandreou, care de la începutul crizei a fost un partener credibil şi responsabil al liderilor europeni, a decis să organizeze un referendum ca să valideze acordul pentru ajutor financiar? Săptămâna trecută, ştirea i-a surprins pe toţi: de la liderii politici la pieţele financiare, de la presă la ONG-urile altermondialiste. Bursele au scăzut, politicienii au fost şocaţi, ziarele au publicat articole polemice. Unele susţineau că referendumul este necesar într-un moment atât de important pentru Grecia, altele că, dimpotrivă, pe un fond emoţional puternic, răspunsul grecilor nu ar fi fost raţional, deci irelevant pentru dezbatere.

Explicaţiile pentru gestul premierului grec au fost dintre cele mai diverse şi s-a mers de la analiză până la psihanaliză. Au fost unii care au spus că nervii lui Papandreou au cedat, pur şi simplu: după doi ani în care partenerii internaţionali îi cer mereu câte ceva, în care populaţia iese în stradă în fiecare săptămână, în care opoziţia de dreapta îi critică dur acţiunile, Papandreou a vrut să împartă responsabilitatea. Alţii au vorbit despre o „cacealma“ ca la poker, premierul grec încercând să obţină altceva: de exemplu, un ajutor financiar mai convenabil din partea comunităţii internaţionale, cu un plan de austeritate mai puţin sever, care să nu îngenuncheze Grecia.

Potrivit unor surse apropiate preşedinţiei franceze, întrebat de omologii europeni de ce a făcut acest gest surprinzător, Papandreou a motivat însă prin... „ameninţarea unei lovituri de stat militare“. Cu alte cuvinte, unii şefi militari ar fi vrut să îl înlăture de la putere şi, în faţa acestei ameninţări, a făcut apel la popor. Ciudată explicaţie, primită cu scepticism de colegii europeni.

Până la urmă