Cifra germanilor saşi şi şvabi care la sfârşitul celui de al doilea război mondial, în 1944, au părăsit România împreună cu sau urmând armatele germane ce se retrăgeau în faţa celor sovietice, refugiindu-se spre Vest, prin Austria – ne spun istoricii –, se apropia de 50.000 de persoane. Personajul central şi naratorul istoriei povestite în cartea lui Jean Mattern, Lapte şi miere (tradusă de curând la Editura Polirom), împărtăşeşte un destin similar cu aceştia. Pleacă din Ciacova natală, un orăşel din câmpia Banatului, împreună cu vărul lui, Ştefan (ambii sunt adolescenţi), însoţind convoaiele de civili care înaintează, nesigure de soarta lor, spre frontiera Serbiei. Cuibăriţi pe fundul unei căruţe, cei doi petrecuseră acolo, în ciuda cumplitelor întâmplări ale războiului, care le duseseră părinţii departe, pe front, cea mai frumoasă vară din viaţa lor.

Cei care au luat acest drum al exodului forţat spre o ţintă încă vag definită, neştiind dacă pot scăpa de ce e mai rău, apar înregistraţi în documentele de la primăriile localităţilor de origine sub numele de „absenteişti“ şi fac parte dintre cei aproape 200.000 de germani care, în urma deportărilor în URSS şi a mişcărilor de populaţii generate de acestea şi de război, au părăsit, conform surselor istorice, teritoriul României până în anii ‘50.

Tot la „numai“ 200.000, cum precizează naratorul în roman, se ridică numărul celor care fug de pe teritoriul Ungariei, prin punctele de frontieră încă neînchise, în urma zdrobirii „revoluţiei maghiare“ de către tancurile sovietice, la sfârşit de octombrie 1956.

Zsuszana/Suzanne, cea de care bănăţeanul ajuns în Champagne se va îndrăgosti şi alături de care va decide să-şi trăiască viaţa, face parte dintre aceştia. Doisprezece ani despart între ele cele două plecări forţate de acasă. Povestea de iubire dintre ei e pentru ambii un mod de a supravieţui acesto