Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Spătaru, vrăjitorul cifrelor

Publicat in Adevarul, marți 8 noiembrie 2011 ·

Ştefan este un copil cuminte, care nu le-a făcut niciodată probleme părinţilor săi şi încă de când a păşit în primii ani de şcoală i-a plăcut matematica şi a participat la concursuri şi olimpiade.

Stefan Spătaru este singur la părinţi şi a locuit în Alexandria cu părinţii săi până anul acesta când a plecat să studieze la un liceu de elită din Bucureşti. Băiatul de 15 ani provine dintr-o familie de condiţie socială medie. Într-un fel înclinaţiile spre ştiinţele exacte le-a moştenit de la părinţi, care sunt ingineri. Tot părinţii au fost cei care i-au descoperit pasiunea pentru cifre încă de când avea trei ani. „Era fascinat de cifre de la trei ani. Îmi amintesc că eram la mare când el avea vreo trei ani şi era efectiv fascinat de calculele pe care le făcea ospătarul când mergeam la masă”, povesteşte tatăl lui Ştefan. Tatăl băiatului spune că nu l-au obligat niciodată să studieze şi că doar l-au supravegheat şi l-au sprijinit în ceea ce făcea. Înclinaţia şi darul băiatului către matematică s-a confimat încă din clasa I, când Ştefan a participat la un concurs de matematică destinat copiilor mai mari şi a luat cel mai mare punctaj. În clasa I când colegii lui învăţau adunări şi scăderi fără trecere peste ordin, Ştefan făcea calcule cu sute şi mii. Sprijinit de părinţi, îndrumat de profesori, Ştefan a început să câştige competiţie după competiţie. „La Concursul European de Matematică Aplicată, «Cangurul» am luat locul I în fiecare an. La gimnaziu am participat la diverse competiţii, la matematică şi fizică, sub îndrumarea profesorilor Tudor Cristea şi Cristea Armeanu”, spune Ştefan.

Are prieteni şi îi place să iasă la plimbare cu ei

Ştefan a absolvit cursurile Şcolii Generale cu clasele I-VIII „Mihai Viteazul din Alexandria, cu media 10 pe linie. Pentru că a fost olimpic naţional în toţi anii de studiu, tânărul a dat evaluarea naţională într-o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 43 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°