Nu ştiu dacă „Mihail şi Gavril” e mare sărbătoare, dar eu am vrut s-o punctez, cumva. Nu sunt nici Mihail, nici Gavril, nu sunt nici arhanghel, nici sfânt, sunt doar român şi, ca tot românul, caut motive de a mai ridica (închina, bea) un pahar în cinstea cuiva.

Anul trecut l-am sunat pe Mihail Gorbaciov, prezentându-mă „Perestoika”. Mi-a răspuns „Niet, tavarârşci!” L-am căutat pe Mihail Sadoveanu. A răspuns o strănepoată: „Şini eşti, baieti, Patrocle a lu’ Lizuca? Am vrut să-i zic, după sute de ani, la mulţi ani lui Mihai Viteazul şi să-l informez că unirea ţării, făcută de el, e posibil să se desfacă în opt regiuni, iar urmaşii celui care l-au omorât vor în zece…Şi că azi mai avem un Mihai, dar e Gâdea. Am vrut să-i trimit un e-mail şi lui Mihail Sebastian, ca să-l anunţ că încă nu i-a apus „Steaua fără nume”. Pe Mihail Kogălniceanu nici nu l-am mai căutat. Ce să-l mai necăjesc cu dureroasa realitate că cu prea suntem o naţiune de sine stătătoare, ci doar stătătoare (că de muncit, mai va!). Sau să-l amărăsc cu vestea că mai toate străzile care poartă numele lui sunt pline de gropi…

Anul acesta o să-i iau la rând pe cei cu numele de Gavril: Popescu, Balint, Dejeu etc. Deşi, în zilele noastre (vai de ele!), de arhangheli amintim doar în înjurături, iar de închinat, ne închinăm mai mult la sfintele moaşte ale nu ştiu cărui sfânt. Dar cel mai mult şi mai mult, la Sfântul Aşteaptă. Până atunci, ne mănâncă toţi sfinţii!

Aşa că, dragii noştri Mihail şi Gavril, pace nouă!

Nu ştiu dacă „Mihail şi Gavril” e mare sărbătoare, dar eu am vrut s-o punctez, cumva. Nu sunt nici Mihail, nici Gavril, nu sunt nici arhanghel, nici sfânt, sunt doar român şi, ca tot românul, caut motive de a mai ridica (închina, bea) un pahar în cinstea cuiva.

Anul trecut l-am sunat pe Mihail Gorbaciov, prezentându-mă „Perestoika”. Mi-a răspuns „Niet, tavarârşci!” L-am cău