Adrian Năstase şi Ion Iliescu, şefii reali ai PSD, acum şi cât va fi partidul, au îngropat tentativa de război civil care părea să tulbure arealul social-democrat: Victor Ponta a rămas să se joace de-a zmeul şi Mircea Geoană a rămas să se joace de-a Mircea Geoană.

Lucrurile au semănat a joc de societate sau a concurs de pescuit cam de la început. De ieri şi până azi, prea părea Geoană relaxat, proaspăt ca o roză anglo-saxonă, cu traiectorii de salon, zâmbăreţe prin sala de şedinţe a Senatului şi cu o ieşire televizată seara, în care a reuşit să pară, cu destulă naturaleţe, uman, mâhnit şi gata să se supună unor raţiuni superioare numai de el ştiute. De ieri şi până azi, prea s-au bâlbăit în fapt Ponta şi ai lui, deşi preşedintele PSD s-a arătat de zor mână foarte.

Când ostilităţile păreau să o ia prea repede spre un deznodământ, Adrian Năstase şi Ion Iliescu au decis că este cazul de antract. Adică de trimitere a problemei în somnolenţa întorsului pe faţă-dos-în lateral şi "luatului în calcul", îndeletniciri la care se vor deda capii PSD azi, mâine, poimâine şi în veci.

Victor Ponta a rămas în contratimp şi este condamnat să fie consecvent. Era singura modalitate de a-şi salva obrazul şi de a nu fi trimis cu totul într-o postura caraghioasă. L-a lăsat pe Geoană în ghearele tocite ale comisiei de etică a partidului (născută spre a hiberna, în pofida "vitejiei" arătate la ţanc de senatorul Şova) şi s-a scufundat în furia sterilă a ameninţărilor cu convocarea Comitetului Executiv Naţional şi a congresului extraordinar. Degeaba, la prima şarjă a fost faultat chiar de către mentorii săi. S-a ofilit.

În acelaşi timp, Mircea Geoană a făcut ce a învăţat bine în ultimii doi ani: să fie preşedintele Senatului. Este profund şi sincer îndrăgostit de acest rol, decorativ, dar care pentru el este un fel de apă vie, care îi întreţine iluziile, ambiţiile şi