Cazimir Ionescu vorbeşte despre cum a ajuns într-unul dintre rolurile principale ale Revoluţiei din ’89 şi despre cum Securitatea a încercat să-l racoleze.

Când a intrat în vâltoarea Revoluţiei din 1989, Cazimir Ionescu era un simplu inginer angajat la Institutul Naţional de Cercetări Economice. La ieşire s-a trezit vicepreşedinte CPUN, pentru scurt timp ministru al Mediului, iar apoi deputat şi senator, pentru ca din 2006 să fie membru în colegiul de conducere al CNSAS. Cazimir Ionescu recunoaşte că în toamna lui '89 a făcut o vizită în Polonia şi acolo a primit câteva sfaturi preţioase. Urmând aceste sfaturi a ajuns să fie printre primele persoane care au pătruns în Televiziune la 22 decembrie 1989. A alimentat isteria teroristă răcnind în faţa camerelor că Piteştiul va fi şters de pe harta ţării, a vorbit din balconul CC şi a participat la toate deciziile importante ale noii puteri. El recunoaşte că înainte de 1989 Securitatea a încercat să îl racoleze.

Domnule Ionescu, cum aţi ajuns să vă număraţi printre cei care au preluat puterea în zilele Revoluţiei?

Înainte de asta trebuie să vă dau câteva repere, ca să înţelegeţi. Stere Gulea a făcut un film despre Revoluţie şi m-a întrebat şi pe mine. Şi eu am zis aşa: lucrurile s-au întâmplat ca pe o masă de biliard în jurul căreia stau 10-12 mari jucători, cei mai mari din lume. Fiecare ştie să dea, cu o lovitură de tac, impactul pentru o serie de bile, dintre care ultima este pregătită să nimerească în gaura de un milion de puncte. Nu e un joc fair‑play, semnalul vine aproape simultan. Fiecare jucător dă lovitura în fiecare bilă care porneşte să îndeplinească scenariul. Şi bilele din 12 scenarii diferite se întâlnesc şi se lovesc între ele şi iese o brambureală care a fost revoluţia.

Cei 10-12 jucători sunt serviciile secrete ale marilor puteri?

Nu zic că au fost 12 jucători, e doar un ex