Dan Vişan, profesorul de sport de la Liceul Jean Monnet din Capitală a fost eliberat pentru că magistraţii au considerat că există inadvertenţe în declaraţia victimei.
Procurorii au cerut arestarea lui, pentru întreţinere de relaţii sexuale cu un minor. La Jean Monnet a început o anchetă. Şi minora ar putea fi pedepsită în acest caz.
Peste 2.000 de susţinători ai paginii de Facebook, creeate pentru susţinerea lui Dan Octavian Vişan discută despre nedreptatea făcută profesorului. "Alături de Vişan Dan Octavian"-Un profesor acuzat pe nedrept de nişte copile răsfăţate care fac orice sa fie în centrul atenţiei" se numeşte pagina pe care admiratorii profesorului îi ridică moralul.
Instanţa notează că pericolul concret pentru ordinea publică se stabileşte fie pe baza probelor care atestă modalitatea de săvârşire a faptei şi gradul său de pericol social ridicat, fie pe baza circumstanţelor personale ale inculpatului care trebuie să releve un pericol social pentru ordinea publică.
"Cu privire la împrejurările în care a fost comisă fapta, este adevărat că s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, infracţiune cu un grad de pericol social abstract ridicat reflectat inclusiv în limitele de pedeapsă prevăzute de către legiuitor", a mai arătat instanţa în motivare.
Decizia a fost contestată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 la Tribunalul Bucureşti.
Eleva de la Liceul "Jean Monnet" s-a prezentat, în 3 noiembrie, la Secţia 1 Poliţie însoţită de părinţi şi a depus plângere împotriva profesorului de 26 de ani, acuzându-l că a violat-o, în timpul unei excursii la Predeal.
Dan-Octavian Vişan a fost audiat şi reţinut vineri, iar sâmbătă a fost eliberat din arest, în urma deciziei Judecătoriei Sectorului 1.
Profesorul de sport era suplinitor, fiind venit de la altă şcoală la Liceul "Jean Monnet