Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şerban Copot de la Animal-X susţine campania „Salvaţi pădurile virgine!”

Publicat in Antena 3, marți 8 noiembrie 2011 ·

În doar două săptămâni, campania „ Salvaţi pădurile virgine!”, lansată de WWf, Antena 3 şi prietenii, a reuşit să mobilizeze peste 50.000 de oameni, care au semnat petiţia pentru salvarea pădurilor virgine din România. Este o reacţie fără precedent în ţara noastră şi un pas important spre o societate în care ştim că putem schimba lucrurile în bine.

Şerban Copot, membrul trupei Animal-X, susţine această campanie, precizând că el consideră petiţia un test pentru români. „Din punctul meu de vedere această petiţie reprezintă un test pentru români. Suntem suficient de inteligenţi să învăţăm din greşelile altora sau insistăm în prostie? Nu mai avem altă şansă pe acest subiect. Trebuie să reacţionăm. Semnează şi dă mai departe”, a declarat Şerban Copot.

Chiar dacă reacţiile sunt unanim pozitive şi campania este susţinută atât de autorităţi, cât şi de un număr semnificativ de români, este nevoie de 100.000 de semnături ca să fim siguri că pădurile virgine vor fi protejate integral. România găzduieşte peste 65% din pădurile virgine din Uniunea Europeană, iar de aceste semnături poate depinde soarta a mii de specii, care trăiesc numai în pădurile noastre.

WWF este una dintre cele mai mari şi mai respectate organizaţii internaţionale non-guvernamentale care lucrează în scopul conservării naturii, având o reţea de peste 5 milioane de susţinători în întreaga lume şi derulând proiecte în peste 100 de ţări, pe toate continentele.

Antena 3 este singurul post de ştiri din România afiliat la CNN International şi este parte a INTACT Media Group.

În doar două săptămâni, campania „ Salvaţi pădurile virgine!”, lansată de WWf, Antena 3 şi prietenii, a reuşit să mobilizeze peste 50.000 de oameni, care au semnat petiţia pentru salvarea pădurilor virgine din România. Este o reacţie fără precedent în ţara noastră şi un pas important spre

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 4 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 3 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 7 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 5 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 8 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 7 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 11 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Rezultatele la tragerile speciale Loto 6/49 de Anul Nou, de marți 31 decembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 7 ore
Loteria Română a organizat marți, 31 decembrie, tragerile speciale Loto de Anul Nou. Pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 au avut loc două trageri: una principală și alta suplimentară. Rezultate Loto 6/49 de marți, 31 decembrie

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/7°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°